Trump acuză Iranul că blochează internetul pentru a ascunde "moartea şi tragedia"
"Iranul a devenit atât de instabil încât regimul a tăiat tot internetul pentru ca marele popor iranian să nu poată vorbi despre enorma violenţă care se petrece în ţară", a postat pe Twitter preşedintele american.
"Ei vor zero transparenţă, gândindu-se că lumea nu va realiza moartea şi tragedia pe care le provoacă regimul iranian", a adăugat el.
Potrivit mai multor surse concordante indirecte, în protestele din Iran ar fi murit zeci de oameni, poate chiar peste o sută.
Gardienii Revoluţiei au salutat joi ''acţiunea rapidă'' a forţelor armate împotriva ''protestatarilor'' în Iran', unde accesul la internet rămâne în mare parte întrerupt în pofida revenirii la un calm aparent după mişcarea de protest din aproximativ 100 de oraşe.
Tulburările, în cursul cărora benzinăriile, comisariatele, moscheile şi clădirile publice au fost incendiate sau atacate, au început după anunţarea unei reforme a schemei de subvenţionare a benzinei de care urma să beneficieze gospodăriile cele mai nevoiaşe, dar care este însoţită de o creştere foarte mare a preţului benzinei la pompă.
Sursa: Agerpres
Etichete: iran , donald trump , internet , reactie , cenzură
Dată publicare: 21-11-2019 23:09