Trump a plecat în turneul european care va decide soarta NATO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Trump n-a pornit la drum înainte să facă valuri și acasă, prin nominalizarea unui judecator cu vederi conservatoare pentru instituţia care tranşează marile dezbateri din societatea americană. Judecătorii Curţii Supreme îşi îndeplinesc adesea mandatele timp de decenii, iar miza este imensă.
Donald Trump nu ratează nicio ocazie să atraga atentia că Statele Unite suportă cheltuielile pentru apărarea Europei, în timp ce Europa are un excendent de 150 de miliarde de dolari, în relaţiile comerciale cu ţara sa. În ajunul întâlnirii faţă în faţă, presedintele Consiliului European i-a dat lui Trump o replica fermă:
„Dragă domnule preşedinte Trump, America nu are şi nici nu va avea vreodată un aliat mai de încredere decât Europa. Dragă America, preţuieşte-ţi aliaţii! Mai ales că nu ai chiar aşa de mulţi! Banii sunt importanţi, dar solidaritatea adevărată este chiar mai importantă!
Dragă domnule preşedinte Trump, nu uitaţi asta când vă veţi întâlni cu preşedintele Putin la Helsinki. E totodeauna folositor să ştii care îţi sunt prietenii şi care îţi sunt problemele din punct de vedere strategic."
Ian Lesser, vicepreşedinte German Marshall Fund: "Au mai fost multe perioade dificile în relaţiile transatlantice şi înainte. Dar parcă niciodată neînţelegerile nu au fost aşa de puternice. E vorba de stil, e vorba de diferenţe de politică, dar şi despre incertitudini legate de ce se întâmplă pe scena internaţională: ascensiunea Chinei, reafirmarea Rusiei, terorismul."
Nici acasă nu a lasat Turmp apele linistite, dupa ce l-a nominalizat pe magistratul conservator Brett Kavanaugh, in varsta de 53 de ani, pentru locul ramas recent vacant la Curtea Supremă. Presedintele spera sa profite de scurta majoritate republicană în Senat, înaintea alegerilor riscante de la jumătatea mandatului, din noiembrie. Daca Brett Kavanaugh va fi confirmat in Senat, instituţia menită să vegheze la constituţionalitatea legilor va avea o solidă majoritate de cinci membri conservatori şi patru progresişti.
Acest raport de forţe ar urma să compromita incercarile de reglementare a armelor de foc si să consolideze poziţia susţinătorilor pedepsei cu moartea. Mai mult, conservatorul Kavanaugh inseamna un pericol real asupra unor castiguri sociale majore, precum avortul. Exasperată că Trump ar avea astfel ocazia să marcheze pe termen lung Curtea Constituţională, opoziţia democrată intenţionează să amâne cat mai mult votul de confirmare.
Sursa: Pro TV
Etichete: Rusia , SUA , NATO , donald trump , buget , judecatori , Tusk
Dată publicare: 10-07-2018 19:20