Tripla crimă care a îngrozit Spania. Ororile la care au asistat doi copii
Media locală, citată de BBC, precizează că José Luis Abet Lafuente îi trimisese recent mesaje fostei soții, în care o acuza că nu-l mai lasă să-și vadă copiii.
„După ce că-mi ceri divorțul, nici nu mă mai lași să-mi văd copiii”, a scris el, într-un mesaj pe Facebook.
Luni dimineață, femeia, în vârstă de 39 de ani, și-a urcat copiii în mașină, pentru a-i duce la școală. În timp ce conducea, ea și-a văzut fostul soț că o urmărește și că are o armă. S-a speriat, și-a sunat rudele și a cerut ajutor. În câteva minute, însă, ea era împușcată. Iar copiii, aflați în mașină, au asistat la scenele de groază.
La scurt timp după, la fața locului au ajuns mama și sora femeii. Abet Lafuente le-a împușcat pe amândouă.
Martorii le-au spus polițiștilor că au auzit mai multe focuri de armă.
Abet Lafuente ar fi aruncat apoi arma într-un râu din apropiere și s-a întors în casa unde a locuit cu mama și sora lui, la circa 20 de kilometri depărtare. De acolo a sunat poliția și a anunțat ce a făcut.
Arma și muniția au fost găsite apoi de agenți. Poliția a transmis că nu a primit anterior plângeri legate de posibile acte de violență domestică în această familie.
Autoritățile locale au declarat trei zile de doliu în orașul Valga. Cei doi copii se află acum în grija unui unchi.
Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a declarat că aceasta este o tragedie „cumplită”.
„Nu ne vom opri până când agresiunile asupra femeilor nu vor înceta”, a mai scris Pedro Sánchez, pe Twitter.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: BBC
Etichete: Spania , crima , Pedro Sanchez , violenta domestica , barbat arestat , femei ucise
Dată publicare: 18-09-2019 09:35