Trei noi vulcani subacvatici, descoperiți aproape de coasta Siciliei. Care este pericolul pentru populație
„Am descoperit şase vulcani în 2019, la care se adaugă cei trei din această descoperire recentă, dar există deja alţi cinci sau şase vulcani inventariaţi, ceea ce face un total de aproximativ cincisprezece vulcani subacvatici”, a declarat Emanuele Lodolo, expert în geofizică la Institutul Naţional de Oceanografie şi Geofizică Experimentală (OGS).
Cei trei vulcani descoperiţi „sunt situaţi la adâncimi cuprinse între 100 şi 400 de metri, iar cel mai apropiat se află la aproximativ 7 km de coasta” din sud-vestul Siciliei, a explicat Emanuele Lodolo.
Cu toate acestea, este imposibil de spus dacă aceşti vulcani submarini reprezintă un pericol pentru populaţie: „Este ca în cazul cutremurelor, nu suntem în măsură să facem previziuni. Nu putem spune că nu va avea loc o erupţie. Important este să le monitorizăm în mod constant”.
OGS precizează într-un comunicat de presă că o epavă a fost descoperită şi în timpul cercetărilor oceanografice efectuate în perioada 16 iulie - 5 august de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă la bordul navei germane Meteor.
Italia are 70 de vulcani, dintre care mulți subacvaticiEpava, neidentificată, este cea a unei nave de aproximativ o sută de metri lungime şi 17 metri lăţime, aflată la o adâncime de 110 metri şi aflată la jumătatea distanţei dintre mica insulă vulcanică Linosa şi Sicilia.
În timpul activităţii lor, oamenii de ştiinţă au prelevat, de asemenea, mostre de rocă de pe diferiţi vulcani subacvatici.
„Aceste informaţii vor fi esenţiale pentru reconstituirea istoriei geologice a uneia dintre cele mai complexe regiuni din centrul Mediteranei”, a declarat Matilde Ferrante, cercetător OGS care a luat parte la lucrări, citată în comunicat.
Când te gândeşti la vulcanii italieni, primii care îţi vin în minte sunt Vezuviu şi Etna "şi multă lume crede că există în total în jur de zece vulcani italieni, dar în realitate am numărat 70, dintre care mulţi sunt subacvatici, întinzându-se din Toscana până în Sicilia şi în Canalul Siciliei”, potrivit site-ului Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).
Sursa: News.ro
Dată publicare: 10-08-2023 09:28