Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tragedie uriaşă într-o mină de aur. Minerii au fost zdrobiţi de o stâncă

Patru mineri au murit şi încă unul a fost rănit grav după ce o stâncă a căzut, vineri, într-o mină de aur din Africa de Sud, şi i-a blocat în subteran, relatează Reuters.

Accidentul a survenit în mina Tau Lekoa a companiei Village Main Reef, aflată în provincia North West, scrie News.ro.

Uniunea Naţională a Minerilor (NUM) din Africa de Sud a criticat dur compania minieră, precizând într-un comunicat că în zona în care se lucra nu exista o cale de salvare în astfel de situaţii.

Uniunea a precizat că echipa de muncitori specializaţi în salvarea minerilor blocaţi în subteran nu a acţionat suficient de rapid şi i-a împiedicat deliberat pe cei care voiau să acţioneze pentru a-I salva pe cei patru mineri.

Compania Village Main Reef a precizat că nu va face comentarii cu privire la procedura de evacuare până la încheierea investigaţiilor în acest caz.

Citește și
Lumanare
Cei cinci mineri morti la mina Uricani, condusi pe ultimul drum

“Au fost două activităţi seismice şi atunci a căzut stânca”, a afirmat James Duncan, purtător de cuvânt al conducerii minei.

Livhuwani Mammburu, care reprezintă NUM, a afirmat însă că stânca a căzut după un cutremur cu magnitudinea 2.6.

Anul trecut, în minele din Africa de Sud au murit 81 de oameni, un bilant mai mic decât cel din 2017 – 90.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult