Tragedie în India. Şase muncitori dintr-o fabrică de textile au murit după ce au inhalat gaz toxic
Incidentul s-a produs în oraşul industrial Surat din statul Gujarat în jurul orei 04:00 dimineaţa (22:30 GMT). Muncitorii se aflau în fabrică când substanţe chimice au fost deversate în apropiere, au anunţat poliţia şi pompierii.
"Substanţele chimice erau deversate ilegal dintr-o cisternă într-un pârâu din apropierea fabricii şi au intrat probabil în reacţie cu o altă substanţă chimică din apă, creând un gaz toxic", a declarat şeful departamentului de pompieri din Surat, Basant Pareek.
"Muncitorii au inhalat gazul şi au început să simtă că se sufocă. Când am ajuns la faţa locului, muncitorii au fost găsiţi prăbuşiţi pe drum în încercarea de a scăpa", a adăugat el.
Şase persoane au murit, iar alte 23 au fost internate, dintre care şapte în stare critică şi conectate la aparate de ventilaţie, a precizat Pareek.
Un oficial al poliţiei locale, Sharad Singhal, a declarat că ofiţerii fac cercetări, însă nu au fost operate încă arestări.
"Nu a fost o scurgere accidentală de gaz. Substanţe chimice periculoase au fost deversate când a avut loc incidentul", a subliniat el.
Cel mai grav accident industrial din lume s-a produs în India în 1984 când izocianat de metil s-a scurs dintr-o fabrică de pesticide deţinută de American Union Carbide Corporation în oraşul Bhopal, provocând moartea a peste 5.000 de persoane.