Tinerii uciși la liceul din Crimeea, conduși pe ultimul drum. FOTO
Galerie foto
Locuitori au sosit toată dimineaţa pentru a depune flori şi pentru a-şi lua rămas bun în cadrul unei ceremonii organizate în prezenţa principalelor autorităţi ale peninsulei ucrainene anexate de Rusia în 2014, informează AFP, conform Agerpres.
În Piaţa Lenin, din centrul oraşului Kerci, au fost instalate mese acoperite cu pânză roşie, pe fiecare fiind aşezată fotografia unei victime.
„Am privit toate fotografiile. Sunt copii, toţi tineri! De ce s-a întâmplat asta? Este atât de multă durere. Oraşul nostru este mic, aici toată lumea se cunoaşte", a spus Larissa Nikolaevna, în vârstă de 67 de ani, afirmând că, la fel ca mulţi alţii, ea nu crede în versiunea oficială a autorităţilor.
Liderul Crimeii, Serghei Aksionov, a depus trandafiri roşii în faţa fiecărui sicriu, în prezenţa a circa o sută de elevi de liceu, între care şi o fată rănită, aflată în scaun cu rotile, au relatat jurnalişti AFP.
Un important dispozitiv de securitate a fost mobilizat la Kerci, aflat în stare de şoc după tragedie, şi toate arterele din centrul oraşului au fost închise circulaţiei.
La aproape 48 de ore după masacru, bilanţul furnizat de autorităţi este de 20 de morţi şi peste 40 răniţi, dintre care unii sunt în continuare în „stare foarte gravă". Şase răniţi au fost transferaţi la Moscova şi se află la terapie intensivă pentru răni provocate de o bombă, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin.
Fotografii ale liceului publicate în presă arată încăperi devastate, ziduri, ferestre şi intrarea în clădire distruse de suflul unei explozii, urme de sânge şi cioburi pe podele.
Profilul ucigaşului, Vladislav Rosliakov, începe să se contureze: rudele l-au descris ca fiind un tânăr de 18 ani „pasionat de arme" care a vrut să se răzbune pe camarazii şi profesorii săi.
Fosta iubită a elevului de 18 ani care a deschis focul miercuri la liceul din Kerci a declarat, sub rezerva anonimatului, că băiatul „nu mai avea încredere în oameni după ce colegi din clasa lui începuseră să-l umilească pentru că nu era ca ceilalţi'.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!