Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Analiști, despre miza întâlnirii Iohannis - Trump: ”Suntem în plin război comercial”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vizita lui Klaus Iohannis la Casa Alba a adus în atenţie subiecte extrem de importante.

Dacă eliminarea vizelor pentru români rămâne în continuare în coada de pește, problemele iscate de ordonanţa 114, pe piaţa energiei, sunt de mare interes pentru americani.

Preşedintele Donald Trump a vorbit despre importanţa exploatării din Marea Neagră, în contextul dependenţei de gazul rusesc.

Şi dezvoltarea tehnologiei 5G dă bătăi de cap la Washington. Ca atare, cei doi şefi de stat au parafat o înţelegere pentru companiile din telecomunicaţii. Într-o declaraţie semnată de Iohannis şi Trump sunt stabilite, cel puţin de principiu, crearea unor condiţii pentru ca ţara noastră să devină un jucător important în regiune.

Ordonanţa 114 a dat peste cap piaţa energiei din România, a speriat investitorii americani şi asta a dus la creşterea importurilor de gaze ruseşti. Sunt concluziile la care au ajuns preşedintele României şi cel al Statelor Unite, după întâlnirea de la Casa Alba.

Citește și
Donald Trump
Trump și-a anulat vizita în Danemarca, supărat pe tema Groenlandei. Reacțiile danezilor

Cei doi lideri de stat au convenit ca centrala nucleară de la Cernavodă şi exploatările din Marea Neagră să devină obiective importante pentru partenerii americani. Declaraţia comună semnată de Klaus Iohannis şi Donald Trump este, însă, un act mai mult simbolic, spun analiştii.

Cristian Pârvulescu, analist: "Suntem în plin război comercial, o parte a unui nou război rece. Se luptă cu toate armele, în războiul hibrid se luptă cu toate armele şi contruntarea dintre SUA şi China este parte a acestui război hibrid în care Statele Unite încearcă să blocheze China care este deja un competitor şi poate deveni un competitor geo strategic".

Mircea Costea, membru Consiliul de programare economică: "Rolul SUA de lider mondial e în pericol în fața Chinei. Ar apărea în Europa un alt jucător: România. Prezenţa americană se vrea nu doar la Deveslu, ci şi la Marea Neagră".

Că înţelegerea dintre preşedinţi să fie pusă în practică, trebuie ca ordonanţa 114 să fie modificată. Partidele de la guvernare deja lucrează la un alt act normativ care să încurajeze companiile, în special pe cele americane, să facă exploatări în Marea Neagră.

Anton Anton, ministrul Energiei: "Nu vreau să comentez acest lucru pentru că eu nu ştiu ce a discutat preşedintele nostru cu preşedintele lor. Ordonanţa 114 este în Parlament, la comisia de specialitate şi în consecinţă, ce face Parlamentul nu mai e în puterea mea".

Trump este în război cu Huawei, o companie chineză, aşa că foloseşte orice oportunitate ca să împiedice extinderea acesteia în lume. Aşa că a semnat un memorandum prin care ţara noastră se angajează să aplice filtre firmelor care vor dezvolta tehnologia 5G la noi în țara.

Fără a numi o companie anume, documentul face referire la "investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G".

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Știți că în România se pregătește o procedură publică pentru asta și eu cred că toată lumea dacă am avea mai multe oferte, inclusiv, sigur, din partea americană. Aici este vorba, însă, de firme private, care vor veni și noi sperăm să se întâmple acest lucru".

Doar două companii de telecomunicaţii din România au lansat deja tehnologia 5G, iar celelalte sunt pe cale să facă asta. Deocamdată au refuzat să comenteze anunţul semnării acestui document cu Statele Unite.

Dincolo de marile teme discutate de cei doi şefi de stat, Întâlnirea dintre Donald trump şi Klaus Iohannis a contat mult ca gest politic, înaintea alegerilor prezidenţiale, atât din România, cât şi din Statele Unite,

Cristian Pârvulescu, analist: "Donald Trump are nevoie de aliaţi în zonă, inclusiv în campania de anul viitor. Klaus Iohannis are nevoie să prezinte o relaţie stragetică importantă cu SUA. Pare să poată juca un rol în înţelegerea dintre Europa şi SUA. Sigur, va fi un rol modest, dar e bine poziţionat pt asta şi dacă occidentalii îl vor folosi va fi mai bine pentru România".

Cât despre programul Visa Waiver, deşi subiectul a fost discutat de cei doi preşedinţi, nu s-a convenit niciun termen până la care romanii ar urma să scape de vize.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult