Țara în care traficanții de droguri îi ucid pe oameni, dacă nu respectă măsurile împotriva Covid-19: „Ei nu au de ales”
Cel puțin opt civili au fost uciși de aceste grupuri, care folosesc aplicații precum Whatsapp, pentru a avertiza cetățenii cu privire la măsurile din zonele rurale unde își desfășoară activitatea, transmite The Guardian.
În Tumaco, un oraș unde predomină sărăcia, locuitorilor li se interzice să pescuiască, limitându-se capacitatea lor de a câștiga bani și de a face rost de hrană. Chiar și vânzătorii stradali sunt amenințați și trebuie să se supună regulilor.
În toată țara, aceste grupuri le interzic oamenilor să iasă din case, chiar dacă sunt bolnavi. În două provincii, Cauca și Guaviare, aceștia au distrus autoturismele celor care au ignorat restricțiile.
„Au oprit transportul între sate, iar atunci când cineva este suspectat că are Covid-19, i se spune să părăsească regiunea sau va fi ucis. Oamenii nu au de ales decât să se supună”, a declarat un localnic, sub protecția anonimatului.
Ca multe alte țări din America de Sud, Columbia se pregătește pentru cea mai rea parte a pandemiei de coronavirus. Primul caz a fost confirmat pe data de 6 martie, iar de atunci țara a înregistrat aproape 160.000 de cazuri și peste 5.000 de decese.
Guvernul a impus restricții, atât la nivel local, cât și național, dar nu au fost atât de stricte precum cele ale cartelurilor.
Activiștii pentru drepturile omului au cerut guvernului să-i ajute pe oamenii care se află în pericol din cauza acestor grupuri.
„Pedepsele draconice impuse de aceste grupări pentru a preveni răspândirea coronavirusului presupun că oamenii din aceste comunități sărace riscă să fie atacați și chiar uciși dacă își părăsesc casele. Guvernul ar trebui să-și intensifice urgent eforturile de a proteja aceste persoane, asigurându-se că au alimente și apă și să le protejeze sănătatea de efectele Covid-19”, a declarat un activist.
Sursa: Bianca Chirila
Etichete: coronavirus , Columbia , traficanti de droguri , carteluri
Dată publicare: 17-07-2020 21:10