Țara în care 12.000 de oameni au primit un mesaj de autoizolare eronat de la Guvern
Se crede că aproximativ 12.000 de oameni au primit din greşeală un SMS de la serviciul de informaţii interne Shin Beth în care li se cerea să se autoizoleze la domiciliu, a declarat un reprezentant al Ministerului Sănătăţii într-o audiere în comisia parlamentară de specialitate.
La finalul lunii iunie, Israelul a reluat controversata supraveghere a reţelelor de telefonie mobilă în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus. În săptămâna următoare, zeci de mii de israelieni au primit un mesaj în care erau informaţi că intraseră în contact cu un caz de COVID-19 şi că ar trebuie să se autoizoleze, a relatat cotidianul Times of Israel.
De atunci, 150 de angajaţi ai unei linii telefonice guvernamentale au primit peste 26.000 de apeluri de la persoane care au primit mesajul respectiv. 83% dintre aceste apeluri au fost pentru a protesta împotriva ordinului de autoizolare.
''Dacă cineva ne spune că a fost acasă în perioada menţionată în mesaj, atunci îl credem şi poate ieşi din carantina la domiciliu'', a afirmat un reprezentant al Ministerului Sănătăţii israelian.
În mod obişnuit, Israelul foloseşte tehnologia de supraveghere pentru combaterea terorismului, dar în timpul pandemiei de COVID-19 această tehnologie este utilizată pentru a ţine sub control situaţia epidemiologică şi a avertiza persoanele care au intrat în contact cu oameni testaţi pozitiv pentru noul coronavirus.
Israelul a raportat luni încă 1.681 de cazuri de COVID-19 înregistrate în precedentele 24 de ore, ceea ce indică faptul că această ţară se confruntă cu un al doilea val al epidemiei. În ţară sunt 21.393 cazuri active, iar 368 de persoane au decedat din cauza COVID-19.
Sursa: Agerpres
Etichete: israel , ministerul sanatatii , guvern , mesaj , autoizolare
Dată publicare: 14-07-2020 21:21