Țara europeană care va ridica restricțiile doar după vaccinarea unui sfert din populaţie
Aceasta în contextul în care, potrivit Reuters, numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit vineri 10.000, noul record fiind de 10.759 de cazuri în ultimele 24 de ore.
Totodată, şi în privinţa numărului de decese asociate coronavirusului înregistrate într-o zi - 213 morţi - s-a înregistrat un record în această ţară central-europeană cu 10 milioane de locuitori, unde campania de vaccinare continuă. În Ungaria au fost vaccinate deja aproape 1,5 milioane de persoane.
Orban a declarat că spitalele din Ungaria se confruntă cu un val-record de infectări şi că se vede luminiţa de la capătul tunelului, în lupta anticoronavirus, dar că ţara nu se poate redeschide deocamdată.
"Există şanse bune să avem o vară cu libertăţi'', a spus Orban, adăugând că Ungaria poate începe prima etapă a redeschiderii odată ce 2,5 milioane de locuitori vor fi fost vaccinaţi.
Actualele restricţii vor rămâne în vigoare cel puţin încă o săptămână, începând de luni, a avertizat premierul ungar, care a precizat că decizia a fost luată doar pentru şapte zile, deoarece "multe se pot schimba în decurs de o săptămână".
Orban a atras atenţia că sărbătorile pascale ar putea reprezenta o perioadă riscantă, fiindcă există o legătură între răspândirea virusului şi numărul de contacte pe care le au oamenii.
Creşterea numărului de vaccinări reprezintă cel mai important mijloc de protecţie, a spus Orban, care a adăugat că, în prezent, sunt vaccinaţi de patru sau de cinci ori mai mulţi oameni în fiecare săptămână comparativ cu numărul noilor infectări. În opinia premierului ungar, campania de vaccinare trebuie să se desfăşoare rapid, iar aceasta înseamnă acces la vaccinuri.
De vreme ce este de aşteptat ca, în următoarele două luni, în Ungaria să sosească cu 500.000 mai puţine doze de vaccin AstraZeneca decât s-a stabilit iniţial, trebuie achiziţionată din alte surse aceeaşi cantitate de vaccinuri pentru a menţine programarea iniţială de inoculare.
În acest sens, Orban a menţionat că au loc negocieri şi sunt şanse bune ca vaccinul AstraZeneca să fie înlocuit cu vaccinuri din China şi din Rusia.