Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Țara din Europa care confiscă mașinile șoferilor beți și le trimite ca ajutor de război Ucrainei

Letonia va trimite Ucrainei mașinile pe care le confiscă de la șoferii prinși beți la volan, pentru a fi folosite ca vehicule de transport militar sau ambulanțe.  

Parlamentul din Letonia a aprobat o lege prin care statul membru UE va confisca mașinile șoferilor prinși beți la volan și le expedia în Ucraina ca vehicule militare sau medicale, scrie Daily Mail.

Decizia a fost luată în condițiile în care spațiile special amenajate s-au umplut cu sute de mașini sechestrate. Riga sprijină în mod deschis Ucraina pe fondul invaziei lui Vladimir Putin, deși aproximativ un sfert din populația Letoniei este formată din etnici ruși.

Două sute de mașini au fost confiscate în doar două luni de la șoferii găsiți la volan cu alcoolemie de peste 0,15% în națiunea baltică de 1,9 milioane de oameni.

„Este de fapt înfricoșător când realizezi câte mașini circulă cu șoferi în stare de ebrietate”, a spus Reinis Poznaks, fondatorul ONG-ului cunoscut sub numele de Twitter Convoy, care a fost însărcinat de guvern să livreze vehiculele în Ucraina.

Citește și
estonia, letonia
Palmă diplomatică dată Kremlinului. Ambasadorii ruși din Estonia și Letonia, expulzați

La sfârșitul anului trecut, a fost introdusă o nouă lege prin care șoferilor găsiți cu 1,5 mg de alcool la 100 ml de sânge - de trei ori limita legală – li se confiscă mașinile, ce sunt apoi scoase la licitație.

”Statul nu mai poate vinde mașinile la fel de repede cum beau oamenii”

Radioul public LSM anunță că Letonia se luptă cu unele dintre cele mai mari rate ale consumului de alcool la volan din Europa.

”Nimeni nu se aștepta ca oamenii să conducă în stare de ebrietate atât de multe vehicule, încât statul să nici nu le mai poate vinde la fel de repede cum beau oamenii. Deci, de aceea am venit cu ideea să le trimitem în Ucraina”, a spus Poznaks.

El a râs când a găsit un steag rusesc prins pe unul dintre vehiculele confiscate, lăsat acolo de proprietarul acestuia.

Twitter Convoy a expediat deja aproximativ 1.200 de vehicule, după ce a anunțat o cerere pentru donații pe Twitter la câteva zile după ce invazia Rusiei a început pe 24 februarie anul trecut.

A strâns 2 milioane de euro (1,77 milioane de lire sterline) pentru achiziții de vehicule, renovări și logistică în 2022.

Peste 4.300 de șoferi au fost găsiți băuți la volan pe drumurile din Letonia anul trecut, a spus poliția, și au fost implicați în aproape o mie de accidente în 2022.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult