Țara care va recunoaște proprietatea privată, pentru prima dată după 60 de ani
Noua Constituției a Cubei prevede, totodată, că puncte cheie ale economiei sunt planificarea centralizată și întreprinderile de stat, potrivit presei de stat citată de BBC News. Propunerile constituționale urmează să fie supuse unui referendum, care va avea loc în cursul acestui an. Dacă rezultatul votului va fi unul favorabil, aleșii cubanezi vor înlocui Constituția aprobată de Partidul Comunist în 1976.
În 1959, odată cu venirea la putere a lui Fidel Castro, vânzările de proprietăți au fost interzise, însă permise din nou după schimbarea legii, în 2011. Reconoașterea proprietății private ar putea însemna mai multă protecție legislativă pentru antreprenorii privați și pentru investitorii străini, scrie BBC News.
Puterea președintelui va fi limitată, astfel că va putea fi în funcție doar două mandate consecutive de câte cinci ani. Totodată, atribuțiile vor fi împărțite între președinte și premier. Totodată, noua Constituție interzice discriminarea în funcție de gen, origine etnică sau dizabilități.
Totodată, grupurile care susțin comunitatea LGBT speră că va permite și legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex.
Începând din 2010, Cuba a aprobat o serie de reforme care au ca scop creșterea economică. Ultima reformă constituțională, din 2002, a decis că caracterul socialist al sistemului politic cubanez este „irevocabil”.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!