Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Țara care va avea cel mai bătrân lider din lume

Mahathir Mohamad, fostul premier al Malaeziei, este pe cale să devină cel mai în vârstă lider din lume, după o victorie surprinzătoare la alegerile din această țară.

În vârstă de 92 de ani, el a învins coaliția Barisan Nasional (BN), care era la putere din 1957. Astfel, după aflarea rezultatelor, suporterii lui Mahatir au ieșit pe străzi să sărbătorească victoria acestuia în fața fostului său protejat Najib Razak, relatează CNN și BBC News.

La scurt timp de la victorie, premierul ales Mahathir Mohamad a format rapid în nou Guvern, cu scopul de a reinstitui statul de drept. Astfel, regele Muhammad al V-lea are termen pentru a decide dacă îl numește în funcție.

„Sperăm ca până la ora 17.00 (n.r – ora locală) vom avea un premier”, a spus Mahathir Mohamad într-o conferință de presă. Pe de altă parte, presa malaeziană a relatat că „în mod sigur” acesta nu va fi învestit în funcție joi.

Mahatir a guvernat țara timp de 22 de ani. El a revenit pe scena politică pentru a participa alegerile generale cu numărul 14. În luna ianuarie, el susținea că a decis să candideze pentru că „este o misiune pe care trebuie să o îndeplinească”.

Citește și
namawee
Un rapper cunoscut din Malaezia, reţinut după un videoclip "obscen", care "insultă Islamul"

„Da, da, sunt încă în viață”, a spus Mahathir într-o conferință de presă, precizând că Guvernul său nu va căuta să se răzbune, ci să „restaureze domnia legii”.

Astfel, oponentul său politic a precizat, după înfrângere, că „va accepta voința populară.”

„Pentru că niciun partid de guvernare n-a obținut o majoritate simplă, cel care va decide pe cine numește în funcția de premier va fi regele. Barisan Nasional va accepta decizia Regelui și îi sfătuiesc pe toți malaezienii să accepte decizia cu calm și să aibă încredere că regele va lua o decizie înțeleaptă”, a spus Najib Razak.

Ceea ce i-a adus eșecul lui Najib, sunt costurile ridicate de trai și acuzațiile de corupție, care i-au făcut pe mulți alegători să îl voteze pe Mahathir.

„Simt că această schimbare va aduce ceva bun în viitor. Sperăm să avem un guvern mai bun, drept, liber și unit”, a spus Suva Selvan, un medic în vârstă de 48 de ani.

Rezultatele oficiale arată că formațiunea Pakatan Harapan (n.r-Alianța Speranței) și-a asigurat 113 din cele 222 locuri în Parlament, în timp BN a obținut doar 79.

Mahathir Mohamad a fost premier, în cadrul coaliției BN, timp de 22 de ani – din 1981 până în 2003. Sub guvernarea sa, Malaezia a devenit unul dintre „tigrii asiatici” – un grup de țări au înregistrat o creștere rapidă a economiei în anii ’90. Însă el era perceput ca o figură autoritară, dn cauza legilor privind securitatea, existând informații că își arunca după gratii oponenții politici.

De exemplu, vicepremierul său Anwar Ibrahim a fost acuzat de „corupție și sodomie” și condamnat la închisoare, după ce a afirmat că țara are nevoie de reforme economice și politice.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult