Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Țara care le oferă gratuit heroină dependenților de droguri

Norvegia, una dintre țările europene cu un număr mare de decese din cauza surpadozelor, a început un proiect pilot prin care încearcă să prescrie gratuit heroină dependenților, pentru a le îmbunătăți condițiile de trai.

Oficiul pentru sănătate și afaceri sociale din Novegia a demarat un proiect prin care încearcă identificarea pacienților care ar putea beneficia de pe urma unei astfel de măsuri, examinează modalitățile de implementare și calculează costurile, informează The Guardian.

„Sperăm că această măsură le va oferi o soluție, va face ca viața unor dependenți de droguri care astăzi nu au contact cu noi să devină mai bună. Actualele programe nu îi ajută suficient”, a scris ministrul Sănătății, Bente Hoie, pe Facebook.

Primele tratamente în cadrul acestui proiect vor începe cel mai devreme în 2020 și ar putea fi benefică unui număr de până la 400 de dependenți de droguri.

Norvegia este în top la numărul de decese cauzate de supradoze din Europa, cu 81 de morți la un milion în 2015, după Estonia (132 de decese la un milion de cetățeni) și Suedia (88 de morți la un milion), potrivit Centrului European de Monitorizare a Dependenței de Droguri.

Citește și
Marijuana
Consumul de canabis în scop recreativ, legalizat în Canada. Când va intra în vigoare legea

Terapia cu heroină medicinală a fost deja adoptată sau testată în Elveția, Olanda și Danemarca, însă susținătorii spun că adoptarea unor astfel de măsuri duc la îmbunătățirea calității vieții a depedenților de droguri, ducând la reducerea deceselor din cauza supradozelor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult