Țara care a fost lovită de un val de caniculă extremă. GALERIE FOTO
Galerie foto
Potrivit Biroului Meteorologic din India, "există condiţii pentru producerea unui val de căldură sau a unui val de căldură extremă", în statele nordice Uttar Pradesh şi Rajasthan, precum şi în statele Maharashtra (vest) şi Madhya Pradesh (centru).
Vedeți în galeria foto a acestui articol imagini din India afectată de caniculă extremă!
Cea mai ridicată temperatură din sezonul estival a fost înregistrată în localitatea Sri Ganganagar din statul Rajasthan, unde mercurul termometrelor a urcat vineri la 48,8 grade Celsius, potrivit previziunilor comunicate pe Twitter de agenţia meteo privată Skymet Weather.
În capitala New Delhi mercurul termometrelor a ajuns joi până la 46,8 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată în luna mai din 2013, a mai precizat agenţia.
Condiţiile caniculare vor continua, potrivit prognozelor, cel puţin până marţi în cea mai mare parte a acestor regiuni, au precizat autorităţile, care au îndemnat oamenii să evite să iasă din locuinţe la orele prânzului, să poarte pălării şi haine lejere şi să se hidrateze corespunzător.
Cel puţin 2.000 de persoane au decedat în India şi 1.200 în Pakistan în perioada valului de căldură care a lovit Asia de Sud în 2015, când temperaturile au depăşit 50 de grade Celsius în anumite regiuni.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!