Țara care a dublat salariul minim, ajungând la echivalentul a 8 dolari pe lună
Salariul de bază a fost majorat de la 18.000 bolivari (3,46 dolari la cursul oficial) la 40.000 bolivari (7,69 dolari), potrivit decretului publicat vineri în monitorul oficial. Creşterea, a doua din acest an, se aplică cu efect retroactiv de pe 16 aprilie, transmite AFP, conform Agerpres.
Totodată, a fost reluată distribuirea de bonuri alimentare în valoare de 25.000 bolivari (4,80 dolari).
Noul nivel al salariului minim acoperă însă de-abia o zecime din coşul alimentar de bază, potrivit ONG-ului Cenda, care măsoară costul vieţii.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează pentru acest an o hiperinflaţie de 10.000.000%.
În 2018, preşedintele Maduro a ordonat de şase ori creşterea salariilor, fără însă ca aceasta să le permită venezuelenilor să-şi recupereze puterea de cumpărare.
În august, Maduro a lansat un program de reforme anticriză şi a anunţat o devalorizare cu 96% a monedei, care ulterior a pierdut alte 98,8 procente.
Intrarea în vigoare, duminică, a embargoului american asupra petrolului venezuelean riscă să agraveze şi mai mult criza economică.
Potrivit lui Nicolas Maduro, sancţiunile economice au provocat deja pierderi de 30 miliarde de dolari economiei ţării, care îşi asigură 96% din venituri din petrol.