Talibanii au preluat controlul asupra oraşului Ghazni, aflat la 150 km de Kabul. Este a zecea capitală provincială cucerită
Galerie foto
”Pot să confirm că Ghazni a căzut pe mâna talibanilor în această (joi) dimineaţa. Ei au preluat controlul asupra unor zone-cheie din oraş: biroul guvernatorului, cartierul general al poliţiei şi închisoarea”, a declarat AFP preşedintele Consiliului provinciei Ghazni, Nasir Ahmad Faqiri.
Confruntări armate erau în curs în unele locuri din oraş, a precizat el. Însă talibanii deţin ”în mare controlul”, a anunţat consilierul.
Talibanii au revendicat, la rândul lor, cucerirea oraului Ghazni.
Ghazni este capitala provincială cea mai apropiată de Kabul pe care insurgenţii au cucerit-o după ce au lansat o ofensivă, în mai, în paralel cu retragerea forţelor străine din Afganistan, care urmează să se încheie la sfârşitul lui august.
Acest oraş - care a căzut pe mâna talibanilor pentru o scurtă perioadă de timp, în 2018 - este cea mai importantă cucerire a talibanilor, alături de Kunduz, o răscruce strategică în nord-estul ţării, situată între Kabul, aflat la 300 de kilometri sud, şi Tadjikistan.
Talibanii se apropie periculos de capitala Afganistanului după ce au capturat în câteva zile cea mai mare parte a jumătăţii de nord a ţării.
Talibanii sunt prezenţi de mult timp în provinciile Wardak şi Logar, situate la câteva zeci de kilometri de Kabul, însă căderea Ghazni reprezintă un semnal îngrijorător pentru capitală.
Acest oraş este de asemenea un punct important pe axa majoră care leagă Kabulul de Kandahar, al doilea cel mai important oraş afgan, la sud.
Cucerirea oraşului Ghazni le permite talibanilor să întrerupălinii de aprovizionare terestră ale armatei către sudul Afganistanului.
De mai multe săptămâni, talibanii au lansat o ofensivă pe scară largă, profitând de debutul retragerii forţelor internaţionale de pe teritoriul afgan.
Retragerea trupelor SUA şi NATO ar urma să se încheie la 31 august, la 20 de ani de la intervenţia lor care a dus la înlăturarea talibanilor de la putere, în urma atacurilor din 11 septembrie 2001 în Statele Unite.