Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Talibanii nu vor prelungi termenul limită de 31 august pentru plecarea trupelor occidentale. „Vor exista consecințe”

Talibanii nu vor prelungi termenul-limită de 31 august pentru plecarea forţelor occidentale din Afganistan, au transmis două surse din cadrul grupării radicale islamiste.

De altfel, niciun guvern sau vreun oficial occidental nu i-a abordat pe talibani pentru a lua în discuţie această problemă, conform aceloraşi surse.

Pe de altă parte, premierul britanic Boris Johnson, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a G7, intenţionează să-i ceară preşedintelui american Joe Biden prelungirea termenului-limită de evacuare din Afganistan.

Purtătorul de cuvânt taliban a avertizat că „vor exista consecințe” dacă americanii își vor prelungi șederea în Afganistan.

Marea Britanie insistă pentru prelungirea termenului-limită de 31 august cu scopul de a creşte numărul persoanelor pe care le poate ajuta să fie evacuate, au declarat James Heappey, ministrul adjunct al Apărării, și James Cleverly, secretar de stat în Ministerul de Externe.

Citește și
Panjshir
Talibanii anunţă că au trimis "sute" de combatanţi spre Valea Panjshir, ultima zonă liberă din Afganistan
Ministrul Transporturilor anunță reluarea unui proiect abandonat de 10 ani: Autostrada Făgăraş - Braşov  

Circa 4.000 de persoane care sunt eligibile pentru a intra în Regatul Unit se află încă în Afganistan şi guvernul doreşte să evacueze alte mii dacă poate, potrivit lui James Heappey.

„Ceea ce cred că am învăţat cu toţii în ultima săptămână este că termenele în jurul cărora facem planificări nu sunt întotdeauna în întregime sub controlul nostru. Evident, cu cât avem mai mult timp, cu atât mai mulţi oameni putem evacua şi asta ceea ce ne dorim", a spus James Cleverly.

Talibanii par să coopereze, dar Marea Britanie nu poate conta pe un sprijin pe termen nedefinit, a adăugat secretarul de stat din Ministerul de Externe britanic.

„Avem în prim-plan să scoatem cât mai mulţi oameni cât mai repede posibil. Dacă putem câştiga mai mult timp este bine, dar cred că nu trebuie să contăm pe faptul că vom avea mai mult timp pentru a o face”, a spus James Clerverly.

Guvernul britanic urmează să caute, în cadrul unei întâlniri virtuale a G7, noi sancțiuni împotriva talibanilor.

Bitcoin depășeste 50.000 de dolari și atinge maximul ultimelor 3 luni  

Pe de altă parte, militanţii islamişti au declarat că ei caută o soluţie negociată pentru a stabili cine guvernează Panjshir, singura provincie pe care nu au cucerit-o încă.

Panjshir se întinde de-a lungul unei văi la nord-est de Kabul. Talibanii au declarat luni pe Twitter că încearcă să rezolve problema prin mijloace politice.

Panjshir nu a fost cucerită de talibani nici măcar în timpul perioadei în care s-au aflat la putere, între 1996 şi 2001. Pe lângă rezistenţa acerbă a Alianţei Nordului, această situaţie s-a datorat şi poziţiei sale geografice - intrarea în vale este îngustă şi uşor de apărat.

În timp ce talibanii au atacat practic toate provinciile în cursul ultimelor luni, împotriva Panjshir au efectuat doar atacuri izolate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult