Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Talibanii le vor interzice femeilor din Afganistan să practice vreun sport

Femeilor din Afganistan, inclusiv celor care fac parte din echipa națională de cricket, le va fi interzis să practice vreun sport sub noul guvern taliban, potrivit unui oficial din cadrul grupului islamist, informează The Guardian.

Într-un interviu acordat postului de televiziune australian SBS, șeful adjunct al comisiei culturale a talibanilor, Ahmadullah Wasiq, a declarat că sportul feminin nu este considerat nici adecvat, și nici necesar.

„Nu cred că femeilor li se va permite să joace cricket, pentru că nu este necesar ca ele să joace cricket”, a declarat Wasiq.

„În cricket, ele s-ar putea confrunta cu situații în care fața și corpul lor nu vor fi acoperite. Islamul nu permite ca femeile să fie văzute astfel. Este era mass-media și vor exista fotografii și videoclipuri, iar apoi oamenii se vor uita la ele. Islamul și Emiratul Islamic (n.r. - Afganistanul) nu permit femeilor să joace cricket sau să practice sporturi în care se expun”, a mai spus acesta.

Oficialii consiliului de cricket din Afganistan au anunțat că nu au fost informați oficial despre ce se va întâmpla cu echipa feminică de cricket, dar competițiile au fost deja suspendate.

Citește și
Talibani
Talibanii au impus limita de retragere de la bănci de 200 de dolari pe săptămână. Oamenii se așteaptă la colaps economic

De când talibanii au preluat puterea în Afganistan, sportivele, inclusiv jucătoarele de cricket, au început să se ascundă.

Mai multe femei au dezvăluit că au fost amenințate cu violența de către luptătorii talibani, dacă sunt prinse că practică vreun sport.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult