Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Talibanii fac apel la companiile aeriene internaţionale să îşi reia zborurile spre Afganistan

Talibanii au făcut un apel duminică la companiile aeriene internaţionale să îşi reia zborurile spre Kabul, dând asigurări că toate problemele tehnice ale principalului aeroport al ţării au fost rezolvate, relatează AFP.

 

Echipamentele de pe aeroportul din capitala afgană au fost grav avariate în timpul evacuării haotice a peste 120.000 de persoane care au vrut să părăsească ţara în urma revenirii talibanilor la putere, operaţiune care s-a încheiat la 30 august odată cu retragerea ultimilor soldaţi americani din ţară.

De atunci, au avut loc numai zboruri charter, deşi companiile Pakistan International Airlines (PIA), Mahan Air, din Iran, şi Kam Air, din Afganistan, au efectuat câteva zboruri speciale.

Comunitatea internaţională vrea să fie atentă la promisiunea talibanilor de a permite plecare tuturor persoanelor care doresc să părăsească ţara atunci când se vor relua zborurile comerciale.

Citește și
talibani
Pedepsele dure și execuțiile revin în Afganistan. Este anunțul făcut de unul dintre oficialii talibanilor

În prezent, PIA şi Kam Air cer peste 1.000 de euro pentru un singur zbor de 40 de minute între Kabul şi Islamabad.

Însă chiar şi la acest preţ - care, conform companiilor, este legat de asigurarea care acoperă riscurile de război -, zborurile propuse reuşesc cu greu să facă faţă cererii.

Din acest motiv talibanii speră că vor fi restabilite zborurile comerciale normale, a spus Abdul Qahar Balkhi, nou purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe.

"Numeroşi cetăţeni afgani au rămas blocaţi în străinătate, fără posibilitatea de a se întoarce în patria lor. În plus, numeroşi afgani angajaţi în străinătate sau care studiază în afara ţării au acum dificultăţi în a ajunge la destinaţia lor", a declarat el, citat într-un comunicat.

Activitatea pe aeroportul din Kabul s-a reluat în principal datorită ajutorului tehnic din partea Qatarului, Emiratelor Arabe Unite şi Turciei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult