Taifunul Mangkhut: zeci de persoane îngropate, după alunecările de teren
Your browser doesn't support HTML5 video.
Victorio Palangdan, primarul din Itogon, a confirmat luni mass-media moartea a 34 de mineri, dar se crede că în interior ar putea fi blocate între 40 şi 60 de persoane, astfel încât numărul victimelor ar putea fi mult mai mare.
Inundaţiile şi alunecările de teren provocate de cel mai puternic taifun al anului au îngropat mina şi patru barăci în care locuiau minerii care au ignorat avertismentele autorităţilor cu privire la venirea taifunului Mangkhut, a informat primarul.
"Au crezut că zona este sigură şi au transformat mina într-un centru de adăpost pentru ei înşişi. Autorităţile au încercat să-i convingă să plece dar ei au refuzat", a explicat primarul Palangdan într-un comunicat.
Doi mineri au reuşit să se salveze din alunecarea de teren târându-se printr-un tunel din mina care a fost închisă în 2009, dar care era exploatată ilegal de unele persoane.
Potrivit unui bilanţ provizoriu al Poliţiei naţionale, victimele taifunului Mangkhut în întreaga ţară au ajuns la cel puţin 65, deşi nu se ştie dacă au fost incluse şi cele 34 de victime confirmate la mina din Itogon.
Regiunea cea mai afectată de Mangkhut a fost Cordillera, unde au fost confirmată moartea a 54 de persoane, majoritatea îngropate sub şuvoaiele de noroi şi pietre de pe versanţii munţilor.