Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Summit UE, la o zi după Brexit. Decizia care ar putea lovi în statele din estul Europei

Your browser doesn't support HTML5 video.

La o zi, după ce Marea Britanie a ieșitdin Uniunea Europeană, o parte dintre liderii europeni s-au reunit în cadrul unui summit în Portugalia, pentru a stabili o strategie comună legată de fondurile de coeziune.

Cele 17 state participante, cele mai multedin sudul și estul Europei, vor să convingă Uniunea să nu reducă aceste fonduri, careau rolul de a estompa diferențele între statele europene.

Franța și Germania au fost absențele notabile de la summit.

Dincolo de graniţele Uniunii Europene, în Marea Britanie, nu toţi locuitorii s-au împăcat cu ieşirea Regatulu idin Uniune.

La primul summit european organizat după ieşirea Marii Britanii din Uniune au participat lideri din 17 state membre UE.

Reuniunea a avut rolul de a găsi soluţii pentru a presa Uniunea Europeană să nu reducă fondurile de coeziune, destinate eliminării diferenţelor dintre ţările membre.

Citește și
brexit
Marea Britanie începe construirea relațiilor comerciale post-Brexit

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei: „Anul acesta va fi foarte dificil şi dacă nu suntem capabili să facem un buget mult mai bun ca cel din ultimii şapte ani, nu putem accelera creşterea economică în Uniunea Europeană.”

Fosta conducere a Comisiei Europene a propus reducerea fondurilor de coeziune cu aproximativ 10% în perioada 2021 - 2027, idee care nu este pe placul statelor din estul şi din sudul Europei. Liderii celor 17 state vor păstrarea fondurilor de coeziune la acelaşi nivel şi împărţirea lor în funcţie de priorităţi.

Andrej Plenkovic, prim-ministrul Croației: „Ar trebui să găsim un compromis, negocierile vor fi dificile, dar trebuie să găsim o soluţie, Uniunea Europeană trebuie să lucreze împreună. După plecarea Marii Britanii, trebuie să fim uniţi şi pentru asta e nevoie de compromisuri.”

În Marea Britanie, ieşirea din Uniunea Europeană încinge încă spiritele: într-un complex rezidenţial din oraşul Norfolk au apărut afişe cu urări de „La Mulţi Ani cu ocazia Brexit” şi textul „Nu tolerăm în apartamente persoanele care vorbesc altă limbă în afară de Engleză”. În Scoţia, însă, zeci de susţinători ai Uniunii Europene s-au adunat ieri în faţa parlamentului din Edinbugh.

Au apărut şi primele probleme generate de schimbarea graniţelor uniunii, după ieşirea Marii Britanii: pescarii francezi şi-au pierdut, cel puţin pentru moment, dreptul de a pescui în largul insulelor britanice Guernsey, aflate în apropierea coastelor normande.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult