Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Summit de criză la Bruxelles, pentru posturile din conducerea UE. E menționat și numele lui Iohannis

Your browser doesn't support HTML5 video.

Liderii europeni vor participa, duminică, la Bruxelles la un summit de criză pentru a desemna un nou președinte al Comisiei Europene, dar și pentru numiri în alte funcții importante.

Candidatul Patridului Popular European (PPE, dreapta) în fruntea executivului european, germanul Manfred Weber, ar fi renunţat, au declarat surse apropiate acestuia, informează AFP, citt de News.ro.

Condiţia pusă ar fi fost să fie ales săptămâna viitoare la preşedinţia Parlamentului European. În urma retragerii lui s-ar putea afla dacă un alt candidat, cel al social-democraţilor, Frans Timmermans, actual prim-vicepreşedinte al Comisiei, poate obţine dubla majoritate cerută în Consiliu şi Parlamentul European pentru a ocupa postul.

Potrivit a doi responsabili implicaţi în negocieri, tabăra social-democrată s-a angajat în alegerea lui Manfred Weber, dar a acceptat şi să acorde PPE o altă favoare, preşedinţia Consiliului, pentru a se asigura că partidul de dreapta, al cărui sprijin este indispensabil, îl va susţine pe Timmermans.

Weber şi-ar putea anunţa retragerea duminică, după ce vor exista asigurări că liderii altor familii politice au aprobat „deal-ul".

Citește și
Summit de criză la Bruxelles pentru viitoarele funcţii de top din UE
Summit de criză la Bruxelles pentru viitoarele funcţii de top din UE

Cancelarul german Angela Merkel a discutat despre această retragere cu omologii săi europeni Emmanuel Macron, Pedro Sanchez şi Mark Rutte, prezenţi la summit-ul G20 de la Osaka.

Acordul urmează să fie încheiat duminică seară şi comunicat şefilor grupurilor politice pentru alegerea preşedintelui noului Parlament săptămâna viitoare la Strasbourg.

Pe lângă preşedinţia Comisiei şi a Consiliului, postul de şef al diplomaţiei europene urmează să fie atribuit, respectând paritatea şi echilibrul geografic. Potrivit unor surse din PPE, liberalii blochează acordul şi solicită, la fel ca şi PPE, preşedinţia Consiliului.

Două nume sunt menţionate în prezent pentru acest post: cel al preşedintelui român Klaus Iohannis, membru PPE, şi premierul belgian Charles Michel pentru liberali.

Bulgăroaica Kristalina Georgieva, de la PPE, este menţionată pentru diplomaţia europeană, post pentru care liberalii nu au avansat niciun nume.

În ceea ce o priveşte pe liberala daneză Margrethe Vestager, figură importantă a actualei Comisii, ea ar putea deveni prima vicepreşedintă a executivului de la Bruxelles, ceea ce ar echilibra repartizarea posturilor.

Pentru a câştiga, Frans Timmermans va trebui să treacă de ostilitatea a cinci ţări: cele patru membre al grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia) şi Italia.

Dacă olandezul va eşua, mai mulţi responsabili europeni au avertizat că Margrethe Vestager, candidata liberală pentru preşedinţia Comisiei, nu va obţine sprijinul PPE şi nici pe cel al social-democraţilor, astfel că PPE va încerca să propună atunci un alt candidat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult