Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Suma uriașă cheltuită de Melania Trump pentru o singură noapte de cazare la un hotel

Melania Trump, soția președintelui american Donald Trump, a cheltuit 150.000 de euro la un hotel din Toronto, în 23 septembrie 2017, când a participat la Jocurile Invictus. Cu toate acestea, ea nu și-a petrecut noaptea în hotelul canadian.

 

Potrivit site-ului Slate.fr., prima doamnă a Statelor Unite a stat atunci doar 12 ore la Toronto, la acest eveniment creat de către prinţul Harry în 2014. Melania era în trecere prin Canada, în parte pentru a-l întâlni, informează News.ro.

Melania Trump şi prinţul Harry s-au întâlnit timp de 20 de minute la Hotelul Sheraton, după care s-a dus la Ritz Carlton, iar apoi s-a întors la Sheraton pentru a se întâlni cu atleţi americani şi a susţine un discurs de un minut şi 15 secunde.

Ea a asistat apoi la ceremonia deschiderii Jocurilor pe Stadionul Air Canada Center, unde s-a întâlnit scurt cu premierul canadian Justin Trudeau, după care plecat înapoi în Statele Unite la sfârşitul serii.

Citește și
Donald Trump, Melania Trump
Gafă făcută de Donald Trump. Și-a lăsat soția în ploaie, în timp ce el se proteja cu o umbrelă. VIDEO

241 DOLARI PE MINUT

Potrivit site-ului Quartz, care citează documente ce detaliază cheltuilelile Guvernului, cheltuielile hoteliere ale acestui scurt sejur - de 12 ore - au costat contribuabilii americani 174.000 de dolari (peste 150.000 de euro).

Modul exact în care au fost cheltuiţi banii nu a fost precizat.

Site-ul oficial la care trimite Quartz prezintă şase facturi - în valoare de 12.000 până la 49.000 de dolari -, toate cu aceeaşi explicaţie - „cameră de hotel Prima Doamnă”.

O purtătoare de cuvânt a Primei Doamne, Stephanie Grisham, a replicat, într-un e-mail transmis Quartz, că o echipă de comunicare şi de securitate călătorește întotdeauna împreună cu Prima Doamnă, ceea ce creşte costurile.

Însă s-a dovedit că aceste cheltuieli - în valoare de 18.000 de dolari - au fost facturate separat, pe lângă cele 174.000 de dolari. Această din urmă sumă nu include nici cheltuielile de transport - în valoare de 21.000 de dolari.

La începutul lui noiembrie, site-ul Quartz a dezvăluit, de asemenea, că un sejur de şase ore al Melaniei Trump la Hotelul Semiramis Intercontinental, la Cairo, în Egipt, a costat 95.000 de dolari (83.000 de euro). Această excursie a făcut parte dintr-un turneu în mai multe ţări din Africa, menit să arate că, potrivit melaniei Trump, „Africa ne stă la suflet”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult