Suedia, gata să ia în considerare instalarea de arme nucleare pe teritoriul său, după ce va deveni membră a NATO
"Nu trebuie să punem nicio condiţie", a spus la rândul său Sanna Marin, într-o conferinţă de presă comună la Helsinki, realtează AFP, citată de Agerpres.
"Veţi primi din partea mea exact acelaşi răspuns. (...) Este firesc ca Suedia şi Finlanda să acţioneze concertat în acest sens şi trebuie să urmăm aceleaşi formalităţi. Deci am intenţia să avansăm împreună cu Finlanda", a conchis Kristersson.
În ce le priveşte, Danemarca şi Norvegia, şi ele state nordice membre ale NATO, au refuzat să accepte instalarea pe teritoriul lor de arme nucleare sau baze permanente ale unor terţe puteri, aminteşte AFP.
Deocamdată, 28 de state membre din cele 30 ale NATO - excepţie făcând Ungaria şi Turcia - au ratificat aderarea Suediei şi Finlandei, care trebuie aprobată în unanimitate.
Norvegia, ridică nivelul de alertă militarăAltfel, premierul norvegian Jonas Gahr Store a anunţat, luni, că ţara sa va trece la un nivel mai ridicat de alertă militară, deşi nu a detectat nicio ameninţare directă.
Norvegia, ţară membră NATO şi vecină cu Rusia în zona arctică, va aplica măsura începând de marţi (1 noiembrie), transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Store a precizat că "nu avem astăzi niciun motiv să credem că Rusia doreşte să atragă Norvegia sau altă ţară direct în război, dar războiul din Ucraina impune ca toate ţările din NATO să fie mai atente".
"Tensiunile mai ridicate ne expun mai mult la ameninţări, operaţiuni de spionaj şi campanii de influenţă. (...) Este cea mai gravă situaţie de securitate din ultimele decenii", a adăugat el într-o conferinţă de presă.
Norvegia este în prezent cel mai mare exportator de gaze naturale către Uniunea Europeană, furnizând aproximativ un sfert din importurile europene respective după scăderea livrărilor din Rusia.
Forţele armate norvegiene au fost desfăşurate pentru paza platformelor petroliere şi gaziere maritime după exploziile care au avariat în septembrie gazoductele Nord Stream din Marea Baltică. Norvegia beneficiază de sprijin din partea marinelor militare ale Regatului Unit, Franţei şi Germaniei.
Norvegia va încerca, de asemenea, să aducă noua sa flotă de avioane de patrulare maritimă de vânătoare de submarine P-8 Poseidon, fabricate în SUA, în operațiune regulată, într-un ritm mai rapid decât cel planificat inițial, a declarat șeful apărării, generalul Eirik Kristoffersen.
"Am asistat la o escaladare (a războiului) în Ucraina, noi (Norvegia) antrenăm forțele ucrainene, războiul din Ucraina s-a schimbat odată cu mobilizarea rusă", a declarat el într-un interviu.
Și, în același timp, am avut o explozie de gaz în Marea Baltică și activitate cu drone la platformele din Marea Nordului".
Se așteaptă ca nivelul ridicat să dureze un an, "posibil mai mult", a adăugat Kristoffersen.