Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SUA trimite soldați în Arabia Saudită, pentru prima dată din 2003. Ce se întâmplă

Arabia Saudită a decis vineri să găzduiască forţe americane pe teritoriul său, cele două ţări fiind dornice să facă "tot ce este posibil pentru păstrarea securităţii în regiune şi stabilităţii acesteia", după ultimele incidente din Golf.

"Regele Salman (...) şi-a dat acordul pentru găzduirea de forţe americane cu scopul de a creşte nivelul mutual de cooperare pentru apărarea securităţii în regiune şi a stabilităţii acesteia şi garantarea păcii", a informat un purtător de cuvânt al Ministerului saudit al Apărării, citat de agenţia de stat SPA, potrivit Agerpres.

Arabia Saudită nu a mai găzduit soldaţi americani din 2003, după retragerea acestora la sfârşitul războiului contra Irakului.

Riadul a primit timp de 12 ani forţe americane, în principal de aviaţie, între operaţiunea "Furtuna în deşert" din 1991, când Irakul a invadat Kuweitul, şi sfârşitul războiului din 2003, care l-a răsturnat de la putere pe Saddam Hussein.

Până la 200 de aparate americane erau astfel staţionate la baza Prince Sultan, la circa 80 de kilometri de Riad, în punctul de maxim al operaţiunilor contra Irakului. Peste 2.700 de misiuni au fost coordonate de la comandamentele din Arabia Saudită.

Citește și
aeroport
Momentul în care o rachetă a lovit un aeroport din Arabia Saudită

În schimbul prezenţei militarilor americani, cei din urmă au avut obligaţia de a-i pregăti pe omologii lor saudiţi.

Cu toate acestea, relaţiile dintre cele două ţări au cunoscut şi momente tensionate în cursul celor 12 ani de cooperare, în special după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, puse la cale de Osama bin Laden, de origine saudită.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult