SUA, noi măsuri împotriva coronavirusului. Ce se va întâmpla cu cetățenii reveniți din Europa
Decizia survine după anunţul preşedintelui Donald Trump de a interzice timp de 30 de zile accesul în SUA pentru străinii care au călătorit recent în Europa.
„Americanii care revin în ţară vor fi direcţionaţi către 13 aeroporturi diferite. Ei vor fi controlaţi, apoi vom solicita fiecărui american şi rezident permanent care revine în SUA să rămână în carantină timp de 14 zile”, a precizat Pence într-o declaraţie acordată postului CNN.
El a descris decizia lui Trump privind interdicţia accesului europenilor pe teritoriul american drept un ''pas istoric'', care se justifică prin faptul că ''epicentrul coronavirusului s-a deplasat dinspre China şi Coreea de Sud către Europa''.
În anunţul deciziei sale, Trump a argumentat că Uniunea Europeană nu a fost capabilă să ia măsurile adecvate împotriva epidemiei provocate de coronavirusul SARS-CoV-2. Conform unui bilanţ provizoriu întocmit miercuri după-amiază, 22.307 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19 în Europa, dintre care 930 au decedat.
Hotărârea preşedintelui american a provocat panică în rândul călătorilor care încearcă acum să prindă ultimele zboruri către SUA înainte ca măsura să intre în vigoare vineri la miezul nopţii, ora Washingtonului (sâmbătă, 04:00 GMT), remarcă Reuters.
Ea se va aplica oricărei persoane care a călătorit în Spaţiul Schengen în ultimele 14 zile înainte de sosirea lor prevăzută în SUA, cu excepţia americanilor şi a locuitorilor cu rezidenţă permanentă.
Clădirea Congresului, închisă publicului după un caz de Covid-19 în echipa unei senatoare
Clădirea Capitoliului, care găzduieşte legislativul SUA, a fost în mare parte închisă publicului joi, după ce un membru din echipa unei senatoare a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus Covid-19, relatează Reuters.
Accesul limitat în clădire va fi permis cu începere de la ora locală 5 p.m. (21.00 GMT), dar Centrul pentru vizitatori al Capitoliului va rămâne închis şi toate tururile publice sunt suspendate, au precizat responsabilii cu securitatea şi administraţia ai Camerei reprezentanţilor şi Senatului.
Vor putea intra în continuare membrii legislativului, personalul cabinetelor şi vizitatori pentru chestiuni oficiale.
Măsurile vin după ce miercuri senatoarea democrată Maria Cantwell a anunţat că îşi închide biroul din Washington D.C. pentru că în ajun un membru al echipei sale a fost testat pozitiv pentru Covid-19.
Senatorul republican Tom Cotton a anunţat la rândul său joi într-un comunicat că îşi închide biroul din Washington D.C. ca măsură de precauţie.
„Este probabil ca şi alţi angajaţi ai Congresului să fie testaţi pozitiv zilele care vin”, a menţionat senatorul, subliniind că activitatea legislativă nu va fi perturbată decât în foarte mică măsură, întrucât de vineri legislatorii intră într-o pauză de o săptămână.