SUA impun sancțiuni unui grup prin care Rusia organizează provocări inclusiv în România. A încercat destabilizarea Moldovei
Noile sancţiuni vizează şapte persoane din Rusia, dintre care unele menţin legături cu serviciile de informaţii ruseşti, a precizat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat, potrivit News.
Printre aceştia se numără liderul grupului, Konstantin Prokopievici Sapojnikov, care a organizat complotul pentru a destabiliza guvernul din Moldova la începutul anului 2023.
Grupul face parte dintr-o amplă operaţiune globală a serviciilor de informaţii din Rusia care vizează Ucraina şi ţările vecine, precum şi Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Statele Unite, a precizat Departamentul Trezoreriei.
Membrii grupului provoacă, instruiesc şi supraveghează grupuri din ţări democratice şi desfăşoară proteste antiguvernamentale, mitinguri, marşuri şi demonstraţii.
Gruparea a încercat lovitura de stat din MoldovaPrintre persoanele vizate se numără Iuri Iurievici Makolov, despre care Departamentul Trezoreriei afirmă că a fost implicat în sprijinul logistic al complotului, Gleb Maksimovici Hloponin, care a adunat detalii de securitate privind diverse clădiri guvernamentale din Moldova, şi Aleksei Viaceslavovici Losev, care a efectuat recunoaşteri în Moldova, potrivit Departamentului Trezoreriei.
Svetlana Andreevna Boiko şi Vasili Viktorovici Gromovikov s-au ocupat de întocmirea bugetului şi de finanţarea complotului din 2023, a adăugat acesta.
"Aceşti agenţi de influenţă malignă analizează ţările vulnerabile şi alimentează temeri care subminează încrederea în principiile democratice în ţările vizate", a precizat Departamentul Trezoreriei în comunicat.
Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a salutat impunerea sancţiunilor, calificându-le pe Facebook drept "un pas important în eforturile comune de susţinere a stabilităţii şi menţinerii ordinii în ţara noastră".
Rușii spun că sancțiunile reprezintă o ”isterie de spionaj”Ambasada Rusiei la Washington consideră sancţiunile o "isterie de spionaj" şi o încercare de amestec în relaţiile dintre Rusia şi vecinii săi.
"Nu vedem nimic altceva decât manifestarea liniei deschis distructive a Washingtonului de a semăna discordie în relaţiile statelor suverane din întreaga lume", a afirmat ambasada într-un comunicat postat pe canalul său de Telegram.
Brian Nelson, subsecretarul departamentului pentru terorism şi informaţii financiare, a declarat că sancţiunile de luni expun eforturile continue ale Rusiei de a destabiliza naţiunile democratice.
Uniunea Europeană şi Canada au impus, de asemenea, săptămâna trecută, sancţiuni împotriva unor cetăţeni moldoveni, invocând acţiuni destabilizatoare.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , SUA , uniunea europeana , Republica Moldova , sanctiuni , grupare , provocari , destabilizare
Dată publicare: 06-06-2023 10:43