SUA ia primele măsuri împotriva Arabiei Saudite ca urmare a asasinării jurnalistului
Galerie foto
Potrivit oficialului american, Statele Unite a identificat o parte a celor implicaţi în asasinat, aceştia făcând parte din serviciile de informaţii, ministerul de externe, Curtea Regală sau din alte ministere.
"Am identificat cel puţin o parte a indivizilor responsabili, inclusiv cei ai serviciilor de informaţii, Casei Regale, ministerului de externe, şi alte ministere saudite pe care îi suspectăm că au fost implicați în moartea domnului Khashoggi", a declarat Secretarul de Stat Mike Pomepo.
Foto: Secretarul de Stat american, Mike Pompeo
"Departamentul de Stat va continua să caute toate aspectele relevante, să se consulte cu Congresul şi să lucreze la alte naţiuni, să îi tragem la răspundere pe cei responsabili pentru uciderea lui Jamal Khashoggi", a completat Mike Pomepo.
Pe cale de consecinţă, a fost demarat deja procesul de revocare a unui număr de 21 de vize, fără posibilitatea ca ele să fie reînnoite. În plus, este luată în calcul şi impunerea de sancţiuni.
"Aceste sancţiuni nu vor fi ultimul cuvânt cu privire la problemă din partea SUA", a adăugat Pompeo.
Nu este prima dată când Statele Unite ameninţă cu impunerea de sancţiuni. În urmă cu câteva zile, Donald Trump a anunţat posibilitatea impunerii de sancţiuni Arabiei Saudite acuzând-o de "înşelătorii şi minciuni".
Foto: Președintele Donald Trump și prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman
În plus, deşi a evitat să pună vina pe umerii prinţului moştenitor, Donald Trump a caracterizat modul de ac'iune saudit drept „cea mai proastă muşamalizare din istoria muşamalizărilor".
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Business Insider
Etichete: arabia saudita , masuri , sanctiuni , statele unite , jurnalisti , jamal khashoggi , mike pompeo
Dată publicare: 24-10-2018 13:51