SUA: Forţele ucrainene au început ”configurarea” operaţiunilor pentru o contraofensivă în sudul Ucrainei
Operaţiunile de ”configurare” sunt o practică militară standard înainte de o ofensivă şi implică sisteme de atac, comandă şi control, depozite de muniţii şi alte ţinte menite să pregătească câmpul de luptă pentru avansurile planificate.
Potrivit oficialilor - care au fost informaţi cu privire la operaţiuni - SUA consideră că mult anticipata contraofensivă va include o combinaţie de operaţiuni aeriene şi terestre.
Luni dimineaţă, Ucraina a indicat că acţiunile sunt în desfăşurare. ”Forţele armate ucrainene au început acţiunile ofensive în mai multe direcţii pe frontul de sud pentru eliberarea teritoriilor ocupate”, a declarat Natalia Humeniuk, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operaţional Sudic al Ucrainei pentru CNN.
”Toate detaliile vor fi disponibile după ce operaţiunea va fi îndeplinită”, a adăugat ea.
Planurile au fost anunţate pe măsură ce războiul Rusiei în Ucraina a intrat în a şaptea lună de desfăşurare, evaluările Washingtonului indicând că Rusia a Moscova să desfăşoare mai puţine unităţi în prima linie decât se preconiza iniţial, potrivit unui oficial american de rang înalt.
Oficialul a mai spus că multe dintre unităţile existente - pe care Rusia le organizează în grupuri tactice de luptă (BTG) care includ infanterie, tancuri, artilerie şi apărare aeriană – sunt desfăşurate chiar şi la jumătate din forţa lor normală.
În plus, SUA au observat că forţele ucrainene beneficiază de utilizarea sistemelor de artilerie de precizie HIMARS, furnizate de SUA şi NATO, care au permis Ucrainei să lovească şi să distrugă ţinte pe teritoriul deţinut de Rusia.