Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SUA au efectuat un test nuclear în Nevada, la câteva ore după ce Rusia a decis să revoce interdicția globală a testelor

Statele Unite au efectuat un experiment ”cu explozibil puternic” la un sit de testare nucleară din Nevada, la câteva ore după ce Rusia a decis să revoce interdicția privind testarea armelor atomice.

În testul de miercuri s-au folosit substanțe chimice și radioizotopi, pentru a "valida noi modele predictive de explozie" care pot ajuta la detectarea exploziilor atomice în alte țări, a relatat Bloomberg, citând Departamentul pentru Energie, potrivit Fox News.

"Aceste experimente avansează eforturile noastre de a dezvolta noi tehnologii în sprijinul obiectivelor de neproliferare nucleară ale SUA", a declarat Corey Hinderstein, administrator adjunct pentru neproliferare nucleară în domeniul apărării în cadrul Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară, într-un comunicat.

"Acestea vor contribui la reducerea amenințărilor nucleare globale prin îmbunătățirea detectării testelor explozive nucleare subterane”.

Citește și
Duma de stat
Duma de Stat din Rusia a adoptat definitiv legea de revocare a ratificării tratatului de interzicere a testelor nucleare

”Testul este remarcabil”, precizează Fox News, ”din cauza momentului în care a fost efectuat”. Parlamentul Rusiei și-a anunțat intenția de a revoca ratificarea Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare.

Un proiect de lege va ajunge la camera superioară a Rusiei, Consiliul Federației, care îl va examina săptămâna viitoare.

Parlamentarii Consiliului Federației au declarat deja că vor susține proiectul de lege.

Tratatul, adoptat în 1996, interzice toate exploziile nucleare oriunde în lume, deși nu a intrat niciodată pe deplin în vigoare.

În afară de SUA, acesta nu a fost încă ratificat de China, India, Pakistan, Coreea de Nord, Israel, Iran și Egipt.

CITIȚI ȘI: VIDEO. Vladimir Putin s-a dus în China cu servieta nucleară. Imagini rare cu liderul de la Kremlin

Oficialii americani au declarat că este nevoie de mai multă transparență, deoarece, deși SUA și Rusia nu testează focoase nucleare, ele efectuează așa-numitele experimente subcritice - explozii care verifică proiectele de arme fără a avea cantitatea de material atomic necesară pentru a susține o reacție în lanț, se arată în raportul Bloomberg.

Există îngrijorări generalizate că Rusia ar putea relua testele nucleare, pentru a încerca să descurajeze Occidentul de a continua să sprijine Ucraina. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că, deși unii experți au vorbit despre necesitatea de a efectua teste nucleare, el nu și-a format încă o opinie în această privință.

Ministrul adjunct de externe, Serghei Ryabkov, a declarat săptămâna trecută că Moscova va continua să respecte interdicția și va relua testele nucleare doar dacă Washingtonul o va face primul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult