Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SUA au depăşit pragul de 2 milioane de contaminări cu Covid-19. Expert: „Numărul morților ar putea ajunge la 200.000”

Statele Unite ar putea ajunge la 200.000 de decese din cauza coronavirusului în luna septembrie, potrivit unui expert.

Statele Unite ar putea ajunge la 200.000 de decese din cauza coronavirusului în luna septembrie, a atras atenţia un reputat specialist în timp ce autorităţile guvernamentale au relaxat restricţiile, iar numărul cazurilor a depăşit miercuri cifra de 2 milioane, informează Reuters.

Ashish Jha, director al Harvard Global Health Institute, a declarat pentru CNN într-un interviu acordat miercuri că, în lipsa unor acţiuni drastice, decesele din SUA asociate coronavirusului vor continua, transmite Agerpres. ''Chiar dacă nu avem un număr în creştere al cazurilor, chiar dacă lucrurile se menţin la acelaşi nivel, este rezonabil să ne aşteptăm să atingem 200.000 de decese la un moment în timpul lunii septembrie'', a spus Jha. ''Şi asta doar în septembrie. Pandemia nu se va încheia în septembrie'', a precizat expertul.

''Sunt foarte îngrijorat în legătură cu direcţia spre care ne îndreptăm în săptămânile şi lunile următoare'', a adăugat el.

Numărul total al deceselor asociate coronavirusului înregistrate în SUA a ajuns miercuri la 112.754, cel mai mare din lume. Jha a pus această creştere pe seama faptului că SUA este singura ţară importantă care şi-a redeschis graniţele fără ca mai întâi să aducă numărul de cazuri la un nivel controlabil - menţinerea ratei persoanelor cu rezultate pozitive la testele pentru coronavirus la 5% sau mai puţin timp de minimum 14 zile.

Citește și
Magistrații cer apărarea justiției, după declarații controversate ale lui Raed Arafat și Streinu-Cercel
Raed Arafat: În normalitate acum nu suntem şi nici nu vom fi. Există încă risc

Potrivit expertului, aceste decese nu sunt ''ceva care ne e sortit'' şi pot fi prevenite prin sporirea testărilor şi urmărirea contactelor, distanţare fizică strictă şi utilizarea pe scară largă a măştilor.

Mai multe state americane au asistat la o creştere a numărului de cazuri în ultimele zile, situaţie ce a provocat îngrijorare pentru Jha şi în rândul celorlalţi specialişti care susţin că autorităţile relaxează restricţiile prea devreme.

În New Mexico, Utah şi Arizona, numărul cazurilor a crescut cu 40% în săptămâna încheiată duminică, potrivit unei analize Reuters. Florida şi Arkansas sunt zonele fierbinţi.

La nivel naţional, noile cazuri de infectare au crescut uşor după cinci săptămâni de declin, potrivit unei analize a Reuters care a constat un număr total al cazurilor de 2.003.038. De asemenea, potrivit unui nou raport prezentat miercuri seara de Universitatea John Hopkins, numărul de cazuri raportate de contaminare cu noul tip de coronavirus a trecut de 2 milioane în SUA.

Această creştere este parţial asociată înmulţirii testelor efectuate - vineri a fost atins un record de 545.690 de testări într-o singură zi, însă cifra a scăzut de atunci, potrivit COVID -Tracking Project, proiectul de monitorizare COVID (https://covidtracking.com).

Totodată, poate fi un rezultat al creşterii numărului de persoane care se deplasează, reluându-şi activităţile profesionale şi sociale, în timp ce toate cele 50 de state se redeschid treptat după măsurile de izolare impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Autorităţile sanitare au recomandat tuturor persoanelor care au participat la protestele la nivel naţional anti-rasism să se testeze. Experţii se tem că aceste proteste, care au început la 25 mai după decesul lui George Floyd în custodia poliţiei din Minneapolis şi în cadrul cărora nu este respectată distanţarea fizică, ar putea conduce la o creştere abruptă a numărului de cazuri.

Vicepreşedintele Mike Pence a declarat însă că nu sunt semne în acest sens. ''Ce vă pot spune este că, în acest moment, nu observăm o creştere acum a cazurilor noi, la aproape două săptămâni de la primele proteste'', a spus Pence într-un interviu acordat Fox Business Network. ''Multe persoane de la proteste poartă măşti şi menţin o oarecare distanţare socială'', a adăugat oficialul.

SUA se află de departe pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de contaminări, fiind urmate de Brazilia, Rusia şi Regatul Unit, fiecare cu mai puţin de 1 milion de cazuri confirmate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult