SUA abia mai țin pasul cu victimele coronavirusului. Se iau în calcul „înmormântări temporare”
New York-ul rămâne punctul cel mai fierbinte, dar apar indicii că Washingtonul, capitală federală, ar putea fi următorul focar de amploare din Statele Unite.
Andrew Cuomo, guvernatorul New York-ului: „Principala provocare este să ne asigurăm că nu pierdem niciun om care ar putea fi salvat.”
Numărul persoanelor decedate în SUA ar putea fi mult mai mare
Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor consideră că numărul celor care au murit de Covid-19 în Statele Unite ar putea fi mai mare decât raportările.
Asta pentru că datele sunt centralizate cu întârziere, dar și pentru că nu au fost testați pentru coronavirus unii pacienți care figurează drept „decedați din cauza pneumoniei”.
Sistemul medical din New York este copleșit, inclusiv paramedicii
În New York, nu doar doctorii și asistentele sunt copleșiți, ci și paramedicii de pe ambulanțe.
Anthony Almojera, Departamentul de Pompieri din New York: „La spitalul Brookdale, sunt aliniate 15 ambulanțe în față, așteptând să le fie preluați și triati pacienții”
Joseph Papariello, Departamentul de Pompieri din New York: „Cea mai mare frică a noastră este că vom duce virusul acasă, la familiile noastre.”
Paramedicii sunt deja extenuați, iar unii chiar s-au îmbolnăvit.
Anthony Almojera, Departamentul de Pompieri din New York: „Aproape toți angajații acestei secții au simptome, iar cei care încă lucrăm suntem extrem de obosiți. Muncim peste 16 ore pe zi.”
Și nu lipsesc complicațiile:
Anthony Almojera, Departamentul de Pompieri din New York: „Spitalul nu mai are paturi libere așa că ventileaza pacienții pe targă pe care îi aducem noi și ne blochează tărgile.”
Medicii abia mai țin pasul cu numărul mare de bolnavi
Odată ajunși în spital, bolnavii intră în spirala infernală a luptei pentru viață.
În limbaj medical, cod 99 înseamnă că încă un pacient are nevoie de resuscitare sau respiraţie artificială. În camera de gardă a unui spital universitar din Brooklyn, în fiecare minut se duce o luptă pe viaţă şi pe moarte cu boală. Coridoarele sunt pline de paturi.
Dr Robert Fornonjy, șeful secției de pneumologie a spitalului din Brooklyn: „Este al cincilea sau al şaselea Cod 99. Cod 99 este, de obicei, o urgenţă rară. În mod normal, avem, cred, zece coduri 99 la fiecare 12 ore. Suntem aici de 30 sau de 40 de minute şi ăsta este al cincilea sau al şaselea.”
Sunt pacienţi care luptă pentru fiecare gură de oxigen, în timp ce virusul le atacă plămânii şi îi lasă fără aer.
Dr. Lorenzo Paladino: „În cazul COVID, pneumonia nu apare într-un singur plămân, ci în amândoi. Şi (virusul, n.r.) e împrăştiat peste tot în cei doi plămâni, unde provoacă o reacţie inflamatorie teribilă. Asta distruge plămânul.”
Firmele de pompe funebre nu fac față numărului de solicitări
Mergând mai departe pe lanțul macabru al acestei pandemii, firmele de pompe funebre pur și simplu nu pot face față numărului de solicitări. De multe ori, sunt nevoite să refuze familiile.
Omar Rodriguez, directorul unei firme de pompe funebre: „În dimineața asta am fost la spitalul Montefiore, aveau trei sau patru remorci pline cu rămășițele celor uciși de coronavirus. Nu mai îmbălsămam morții, pentru că nu mai este timp de priveghi. Așa că sunt trimiși direct la cimitir ori crematorii.”
Autoritățile sunt conștiente și de această problemă și caută soluții.
Bill de Blasio, primarul orașului New York: „Este posibil să recurgem la înmormântări temporare, urmând că fiecare familie să organizeze ulterior funeralii cum se cuvine.”
Vedetele donează bani pentru susținerea sistemului medicalÎn altă ordine de idei, în aceste momente de cumpănă, fiecare ajutor este prețios. Organizația caritabilă a actorului Sean Penn a contribuit la instituirea unui centru de testare drive-în în Malibu, Los Angeles.
Sean Penn: „Primeşti mesaje care te întreabă "dacă eşti ocupat" şi tu răspunzi "sunt pe teren". E ciudat să consideri oraşul tău câmp de luptă. Am mai trecut prin calamităţi naturale, incendii, dar acum e cu totul diferit.”
Mai mult, starul a ținut să-și asume vina pentru un obicei personal, adus frecvent în discuție în ultima perioadă.
Sean Penn: „Vreau să îmi cer scuze în numele tuturor fumătorilor pentru faptul că, dacă cineva de vârsta mea care a ales de bunăvoie acest comportament se va îmbolnăvi foarte rău, e posibil să fie motivul pentru care un ventilator nu mai poate fi folosit de altcineva (n.r de un bolnav de coronavirus).”