SUA au testat o rachetă balistică interzisă de Tratatul INF. Rusia e „îngrijorată”
Washingtonul s-a retras în august din Tratatul INF, semnat în 1987 cu Rusia, după ce au acuzat Moscova de încălcarea acestuia, lucru negat de Administrația de la Kremlin, relatează News.ro.
„Ne alarmează. Bineînţeles că vom ţine cont de acest lucru”, a declarat Vladimir Ermakov, directorul Departamentului controlului armamentului şi neproliferării din cadrul Ministerului rus de Externe.
Este al doilea test al unei rachete interzise prin intermediul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), în contextul în care New Start, alt tratat americano-rus cu privire la controlul armamentului nuclear urmează să expire în 2021.
Tratatul New Start este ultimul acord americano-rus nuclear major în vigoare, iar Moscova a avertizat că nu există suficient timp de negocieri, până la expirare, în vederea înlocuirii documentului.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , SUA , rachete , test balistic , tratatul inf
Dată publicare: 13-12-2019 12:13