Studenții de la Harvard acuză Israelul de faptul că este „vinovat” de violențele actuale din cauza „regimului de apartheid”
„Noi, organizaţiile studenţeşti semnatare mai jos, considerăm regimul israelian în întregime vinovat de toate violenţele care se desfăşoară”, au acuzat acestea duminică într-un comunicat.
„În ultimii 20 de ani, milioane de palestinieni din (Fâşia) Gaza au fost forţaţi să trăiască într-o închisoare sub cerul liber. Vinovaţii israelieni promit «să deschidă porţile infernului», iar masacrele în (Fâşia) Gaza au început deja. Palestinienii din (Fâşia) Gaza nu au suficiente adăposturi să se refugieze şi nu au unde fugi. În zilele următoare, palestinienii vor fi obligaţi să sufere din plin violenţa israeliană”, denunţă ele.
Majoritatea acestor organizaţii studenţeşti au legătură cu lumea arabă sau islamul - de exemplu Asocialia Islamică Harvard, Asociaţia Studenţilor Arabi la Medicină ţi Chirurgie Dentară sau Asociaţia Studenţilor la Drept din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord -, însă altele sunt asociaţii ale unor studenţi africani, din Bangladesh, Pakistan sau Nepal.
Unele dintre ele apără drepturile omului - ca Amnesty International la Harvard.
Asociaţia ”Harvard Jews for Liberation”, semnatară a comunicatului, reprezintă studenţi ”antisionişti” sau ”nonsionişti” de la universitate, potrivit unui articol publicat de ziarul studenţesc al universităţii, The Crimson.
Aceste asociaţii acuză ”regimul de apartheid” şi ”violenţa israeliană” împotriva palestinienilor de 75 de ani şi deplâng faptul că ”palestinienii au fost obligaţi să trăiască într-o stare de moarte lentă, dar şi bruscă”.
”În prezent, calvarul palestinian intră într-un teritoriu neexplorat. Zilele următoare vor cere o poziţie fermă împotriva represaliilor coloniale. Cerem comunităţii Harvard să acţioneze pentru a pune capăt aneantizării palestinienilor”, conchide ele în comunicat.
Acest comunicat a provocat numeroase reacţii pe X.
Universitatea nu a reacţionat faţă de acest comunicat, publicat pe contul de Instagram al Universităţii, şi care a fost şters ulterior.
Sursa: News.ro
Dată publicare: 09-10-2023 18:18