Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Știrile care au ţinut prima pagină în presa mondială în 2018

Your browser doesn't support HTML5 video.

2018 a adus o deschidere spectaculoasă din partea celui mai izolat şi mai represiv regim al planetei.

De la întâlnirea istorică dintre liderii american şi nord-coreean, până la investigaţia cu privire la amestecul Moscovei în campania prezidenţială de la Washington, trecând prin agitatul Brexit, sau salvarea adolescenţilor thailandezi rămaşi captivi într-o peşteră. Sunt câteva dintre ştirile care au ţinut prima pagină în presă mondială în 2018.

2018 a adus o deschidere spectaculoasă din partea celui mai izolat şi mai represiv regim al planetei. După ce, în februarie, sora mai mică a dictatorului de la Phenian a devenit primul membru al dinastiei conducătoare de la Phenian care vizitează sudul, la Jocurile Olimpice, în aprilie a avut loc întâlnirea dintre Kim Jong Un şi omologul lui sud-coreean. Peste două luni, la Singapore, s-a consumat primul summit dintre un preşedinte american şi un lider nord-coreean.

Donald Trump: "Suntem gata să scriem un nou capitol în istoria naţiunilor noastre. "

O lună mai târziu, preşedintele Trump s-a întâlnit şi cu liderul rus, la Helsinki, iar răspunsul la o întrebare despre amestecul Rusiei în alegerile din 2016 a iscat o furtună. Donald Trump: ”Preşedintele Putin tocmai mi-a spus că nu a fost Rusia. Şi am să adaug asta: Nu văd niciun motiv pentru care ar fi făcut-o.”

A doua zi, Trump a dat înapoi, admiţând că s-a exprimat greşit şi ar fi vrut să spună "nu văd niciun motiv pentru care Rusia n-ar fi făcut-o".

Decizia liderului american privind majorarea tarifelor pentru importurile de oţel şi aluminium a alimentat temeri legate de un război comercial global, după ce China, dar şi aliaţi tradiţionali precum Canada, Mexic şi Uniunea Europeană, au ripostat cu propriile majorări.

Trump şi-a descumpănit şi mai mult aliaţii retrăgând Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul, încheiat de administraţia Obama.

Liderii lumii au avut totuşi un moment de unitate, în noiembrie, când au marcat, la Paris, împlinirea unui secol de la sfârşitul primului Război Mondial.

Tot în Europa, Angela Merkel a anunţat că actualul ei mandat de cancelar, al patrulea, va fi şi ultimul, iar premierul britanic Theresa May a încheiat anul încercând să-şi salveze postul, în timp ce navighează în apele din cale-afară de tulburi ale Brexitului.

Theresa May: "Pot declara Camerei cu absolută certitudine că nu există un acord mai bun." Pe lângă saga ieşirii din Uniunea Europeană, programată să devină realitate în primăvara viitoare, Regatul britanic a fost, în luna mai, şi scena nunţii anului: prinţul Harry, mezinul Dianei, s-a căsătorit cu actriţa americană Meghan Markle. Planeta întreagă s-a bucurat pentru ei pe 21 mai, aşa cum a stat cu ochii aţintiţi la televizor şi la cele 64 de meciuri ale Cupei Mondiale de Fotbal, găzduită de Rusia şi câştigată de Franţa.

Povestea altor fotbalişti, de data asta aspiranţi, a ţinut lumea cu sufletul la gură. 12 adolescenţi thailandezi şi antrenorul lor au rămas captivi, mai bine de 2 săptămâni, într-o peşteră, după inundarea coridoarelor subterane. Un deznodământ fericit, în contrast cu tragedia petrecută în sud-estul Asiei în septembrie, când un seism cu magnitudinea 7,5 a declanşat un tsunami cu peste 2.500 de victime.

Asasinarea brutală a jurnalistului Jamal Khashoggi, critic al regimului de la Riad, în consulatul saudit din Istanbul a provocat indignare în toată lumea. Responsabili saudiţi au dezminţit categoric implicarea prinţului moştenitor Mohammed Bin Salman. Totuşi, CIA a tras concluzia că prinţul a ordonat personal crima, bazându-se pe înregistrări furnizate de autorităţi turce şi pe alte indicii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult