Statele Unite nu vor mai folosi hidroxiclorochină pentru tratarea pacienților cu Covid-19
"Nu mai este rezonabil să credem că administrarea pe cale orală a hidroxiclorochinei şi clorochinei este eficientă în tratamentul pentru COVID -19", a menţionat într-o scrisoare responsabilul ştiinţific al Agenţiei americane de medicamente (FDA), Denise Hinton.
"De asemenea, nu mai este rezonabil să credem că beneficiile cunoscute şi potenţiale ale acestor produse depăşesc riscul lor cunoscut şi potenţial", a precizat ea, anunţând încetarea utilizării acestor medicamente în regim de urgenţă.
Această moleculă, derivată din clorochina folosită la tratarea malariei, a căpătat o notorietate inedită în timpul pandemiei provocate de noul coronavirus după ce profesorul francez specialist în boli infecţioase Didier Raoult a publicat două studii ce susţin eficacitatea hidroxiclorochinei în tratarea bolnavilor de COVID-19.
Dar conform unui studiu publicat de The Lancet şi efectuat pe 96.000 de pacienţi, atât clorochina cât şi hidroxiclorochina nu şi-au dovedit eficacitatea împotriva COVID-19 în cazul bolnavilor spitalizaţi şi această moleculă creşte riscul de aritmie cardiacă şi de deces.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat recent că ia în fiecare zi hidroxiclorochină în scop preventiv. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus această substanţă activă pe lista sa cu tratamentele experimentale prioritare şi ea este testată în mai multe ţări europene în cadrul proiectului ‘Discovery’.
De asemenea, compania farmaceutică franceză Sanofi a anunţat la începutul lunii aprilie distribuirea prin donaţie a 100 de milioane de doze de Plaquenil (medicament pe bază de hidroxiclorochină) către 50 de ţări, atrăgând totuşi atenţia că medicamentul are efecte secundare serioase şi ″testele clinice actuale sunt insuficiente pentru a trage concluzii asupra eficacităţii clinice şi siguranţei în utilizare″.
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , coronavirus , donald trump , hidroxiclorochina
Dată publicare: 15-06-2020 21:47