Statele Unite, lovite de o nouă furtună tropicală. Pagubele sunt uriașe
Your browser doesn't support HTML5 video.
În plus, insulele Bermude sunt pe traiectoria uraganul Humberto, iar localnicii au filmat deja primele momente ale urgiei.
Brian Hawthorne, poliţist: „Problema a fost că... de fapt, unul dintre motivele pentru care a fost atât de îngrozitor de la miezul nopții până la ora 3:00 dimineața a fost faptul că apa era atât de mare pe străzi încât dacă nu te aflai într-o maşină de teren, nu puteai merge nicăieri. Aşa că echipele de pompieri şi ambulanţele nu au putut ajunge în zonele afectate până când nu am pus în practică anumite măsuri speciale: pompierii au făcut rost de maşini înalte cu care să circule prin apă, iar acum acţionăm cu bărci pneumatice.”
Pagubele lăsate în urmă de furtună sunt uriaşe. Pe şosele abia mai poţi circula, iar sute de oameni s-au trezit peste noapte cu locuinţele inundate.
„Nivelul apei a început să crească şi nici bine nu am apucat să ne pregătim ca să plecăm, că eram deja inundaţi. I-am spus că trebuie să plecăm imediat, dar după 5-10 minute era deja prea târziu.”
Cel mai afectat este oraşul Houston, unde echipele de intervenţie fac faţă cu greu operaţiunilor de salvare. Autorităţile repetă la nesfârşit avertismentele, spre binele populaţiei.
Sylvester Turner, primar Houston: „Oriunde sunteţi, staţi la adăpost. Dacă sunteţi la serviciu, vă rog să fiţi vigilenţi în special dacă vă aflaţi în carterul Kingwood, în zona aeroportului, în Greenspoint sau în partea de nord a oraşului.”
Pericolul e departe de a se încheia. Metorologii au anunţat ploi până la sfârşitul săptămânii. În plus, în estul statului Texas o tornadă a râs tot ce i-a ieşit în cale.
„A durat cam 3 minute şi a fost ca o explozie. Poate cele mai bune vorbe pe care le-am auzit au venit din partea unui muncitor care mi-a spus că totul a fost distrus, dar toată lumea e în viaţă. Mi-a spus că toate aceste pagube s-au produs în doar două minute şi este un miracol că e încă în viaţă pentru că se afla în casă în acel moment.”
Între timp, uraganul Humberto a crescut în intensitate, ajungând de categoria 3 din 5 şi se apropie vertiginos de insulele Bermude.
„Cineva a spus că vântul are o viteză de 130 de km/h.”
„A început să plouă mai tare, rafalele de vânt devin mai puternice. Nu sunt tocmai sigură din ce direcţie bate.”
Meteorologii prognozează valuri uriaşe pentru acest sfârşit de săpămână în această regiune, precum şi pentru zonele de coastă din statele Florida şi Carolina de Nord.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!