Stare de urgență în Republica Moldova. Gazprom a respins cererea de amânare a plății gazelor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vicepremierul Andrei Spînu a declarat că țara poate să plătească doar 38 de milioane de dolari dintr-o factură totală de 63 de milioane de dolari. Guvernul de la Chișinău a declarat că va cere Parlamentului joi să introducă starea de urgență, ceea ce îi conferă guvernului puterea de a gestiona sectorul energetic, cum ar fi trecerea furnizării de gaz de la industrie la gospodării și utilizarea fondurilor bugetare pentru a plăti combustibilul, scrie Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că vânzările de gaze rusești către Republica Moldova sunt o chestiune comercială între Gazprom și fosta republică sovietică, însă gazul era livrat și trebuie plătit.
„Gazprom a avertizat ieri că, dacă nu plătim avansul până pe 20 ianuarie, va opri livrările de gaz”, a spus premierul moldovean Natalia Gavriliță.
Moldova și Gazprom au convenit un contract pe cinci ani care a început la 1 noiembrie. Acesta necesită o plată anticipată până în data de 20 a fiecărei luni.
Republica Moldova a mai introdus o situație de urgență în sectorul energetic timp de 30 de zile la sfârșitul lunii octombrie. Şi atunci Gazprom a ameninţat că va opri livrările după ce Republica Moldova a întârziat să plătească sumele datorate. Pentru a rezolva criza, Parlamentul de la Chişinău a rectificat bugetul pentru a plăti datoriile către Gazprom.
Sursa: Reuters
Etichete: gaze , Republica Moldova , Gazprom , stare de urgenta
Dată publicare: 19-01-2022 15:49