Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Stare de urgență în Italia. Seceta extremă a pus stăpânire pe nordul și centrul țării

Your browser doesn't support HTML5 video.

Italia se confruntă cu o situație fără precedent în ultimii 70 de ani. Seceta extremă a pus stăpânire pe nordul și centrul țării, iar în regiunea Lombardia a fost decretată stare de urgență.

Apele celor mai importante râuri au scăzut în debit și cu 50 la sută, iar 125 de municipalităţi au limitat, chiar întrerupt deja alimentarea locuinţelor în timpul nopţii. Italienii nu mai au voie să-și spele mașinile, să își ude florile, și cu atât mai puțin să-și umple piscinele.

Premierul Lombardiei, Attilio Fontana este primul care a luat măsuri drastice în contextul secetei istorice. Limitarea folosirii apei de către populație, până pe 31 august, a fost decisă după ce fluviul Pad, cel mai lung din Italia, a scăzut dramatic. În aceste condiții, oamenii nu mai au voie să își spele mașinile, să-și umple piscinele sau să-și ude grădinile cu flori sau legume, iar amenzile pentru cei care încalcă această regulă sunt de la 25 la 500 de euro. Alte trei provicii, Piemont, Veneto and Emilia-Romagna se pregătesc să ceară declararea stării de urgență.

Localnic: „Este pentru prima dată când vedem aceast baraj. Din cauza precipitațiilor rare și a secetei, nivelul apei este atât de scăzut.”

Meuccio Berselli, director al autorităţii fluviului Pad: „În 25 de orașe din provincia Bergamo, apa potabilă este transportată cu cisterne care umplu rezervoarele. Iar, în regiunea Piemont, o sută de orașe sunt alimentate la fel.”

Citește și
valuri de caldura, energie, Europa
Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa. Tarifele ar putea crește pe perioada verii

Autoritatea responsabilă de fluviul Pad a raportat că situaţia se înrăutăţeşte din ce în ce mai mult, în condițiile în care în unele zone nu a plouat de 110 zile. Agricultorii spun că recoltele le-au fost deja compromise în proporție de 20%.

Martina Codeluppi, fermier: „Cu astfel de temperaturi ridicate, 20 de grade celsius noaptea și 34, chiar 35 de grade ziua, fără ploi, care se pare că vor lipsi și în zilele următoare, situația este catastrofală.”

Seceta extremă afectează grav și producția de energie electrică, riscând să complice și mai tare lupta Italiei pentru a atinge independența energetică.

Meuccio Berselli, secretar general al autorităţii bazinului fluvial Pad: „Rețineți că 55 la sută din producția națională de energie hidro vine din bazinul fluviului Pad. Astăzi avem deja o scădere de 50 de procente.”

Autoritățile spun că situația amenință 30 la sută din producția fermelor italiene, iar pagubele se ridică deja la două miliarde de euro. Potrivit specialiștilor criza este provocată de schimbările dramatice ale climei, dar și de consumul nesăbuit de apă din unele industrii.

De efectele dramatice ale temperaturilor foarte ridicate nu a scapăt nici Franța, unde 13 departamente din sud-vest au fost plasate sub cod portocaliu de caniculă, iar alte 19 se află într-o situație de „risc major”. Valul de căldură saharian a topit deja Spania, care se confruntă cu temperaturi caniculare încă de săptămâna trecută. Au fost peste 42 de grade la umbră.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult