Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sri Lanka a expulzat 200 de predicatori musulmani. Cum și-au motivat autoritățile măsura

Autorităţile din Sri Lanka au expulzat peste 600 de cetăţeni străini, între care 200 de predicatori musulmani, după atentatele de luna trecută, a declarat pentru AFP un ministru srilankez, precizând că motivul a fost expirarea vizei.

Predicatorii expulzaţi intraseră în mod legal în ţară, dar au rămas în Sri Lanka peste data autorizată înscrisă pe paşaport, a explicat ministrul de interne Vajira Abeywardena.

Acesta a adăugat că, având în vedere situaţia din ţară, autorităţile au examinat sistemul de vize şi au decis întărirea restricţiilor de viză în ce-i priveşte pe predicatori.

Sri Lanka a luat măsuri stricte de securitate după atentatele jihadiste de la 21 aprilie de la mai multe hoteluri de lux şi biserici creştine, soldate cu 257 de morţi.

Ministrul nu a precizat de unde proveneau persoanele expulzate, dar potrivit poliţiei este vorba în principal de Bangladesh, India, Maldive şi Pakistan.

Citește și
politie in Sri Lanka
Purtarea vălului islamic, interzisă în Sri Lanka. Tatăl și doi frați ai organizatorului atacurilor, uciși

"Sunt instituţii religioase care aduc de mai mulţi ani predicatori străini. Nu avem nicio problemă cu ele, dar sunt unele deschise de curând şi vom acorda mai multă atenţie acestora din urmă", a mai spus responsabilul citat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult