Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Spionajul rus este extrem de activ în Germania. Lista statelor cu agenți periculoși

Spionajul rus este foarte activ în Germania, unde serviciile de informații controlate de Putin și-au întețit activitatea în timpul războiului din Ucraina, spune șeful unei structuri germane de informații.

Şeful Serviciului de Informaţii Interne al Germaniei, Thomas Haldenwang, indică expres Rusia ca țară care și-a trimis spionii acolo, dar și China şi Iranul drept alte state ale căror servicii de informaţii sunt active în Germania, transmite dpa, preluată de Agerpres.

„Activitatea serviciilor de informaţii ale Rusiei aici, în Germania, nu doar că s-a menţinut, ci a şi crescut, în timp ce efectele războiului (din Ucraina) continuă", a spus Haldenwang într-un interviu pentru dpa.

„Actualul caz arată de asemenea cât de periculos este spionajul rus", a adăugat el, cu referire la un presupus agent dublu din cadrul agenţiei de informaţii externe a Germaniei, BND, care a fost arestat cu puţin timp înainte de Crăciun.

Bărbatul arestat este suspectat că a livrat informaţii secrete serviciilor de informaţii ruse.

Citește și
agenti GRU
Doi spioni ruşi "specializaţi în asasinate şi sabotaj", descoperiţi la graniţele României

Potrivit lui Haldenwang, Moscova contraatacă după expulzarea a 40 de oficiali ruşi, declaraţi persoane non-grata în Germania.

Pe 24 februarie, ca răspuns la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, statele europene au expulzat agenţi ruşi, iar Germania a expulzat 40 de membri ai ambasadei ruse de la Berlin.

„Facem eforturi mari pentru a preveni intrarea în Germania a altor persoane care ar putea avea legături cu serviciile de informaţii ruse", a subliniat Haldenwang. Din acest motiv, guvernul federal a înăsprit regulile pentru eliberarea vizelor, a mai spus el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult