Soţia purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, filmată în timp ce sparge farfurii în vacanţă în Grecia
Fosta patinatoare olimpică şi fost model, Tatiana Navka, în vârstă de 47 de ani, născută în Ucraina sovietică, este căsătorită cu Dmitri Peskov, în vârstă de 54 de ani, purtătorul de cuvânt al lui Vladirmir Putin şi adjunctul şefului administraţiei de la Kremlin.
În urma valului de critici aduse la adresa sa, fostul model a şters videoclipul de pe contul său de Instagram, platformă interzisă ca fiind extremistă în Rusia.
Ruşii şi ucrainenii îşi exprimă furia
Mulţi internauţi sunt contrariaţi de comportamentul femeii într-o ţară care sprijină în mod deschis Ucraina şi catalogată drept „neprietenoasă” de Putin.
„Soţia unui funcţionar public de top al unei ţări aflate în război ar trebui să se comporte mai modest”, scrie un utilizator.
Alţi utilizatori furioşi se întreabă cum a primit o viză pentru o ţară din Uniunea Europeană.
„Cum i s-a permis să intre în Grecia?”, a spus el.
Navka a postat şi din Turcia, un alt stat membru NATO care furnizează drone de luptă Ucrainei.
Soţia lui Peskov şi-a continuat spectacolul vanitos, iar în una dintre postări a adăugat descrierea: „Atena? Artemis? Afrodita? Ce părere ai, ce aspect mi se potriveşte mai mult?”.
„În momentul operaţiunii speciale, călătoreşti în ţara care oferă sprijin militar inamicului său. Ce este în neregulă cu tine?!”, a scris un alt internaut.
Nu este clar dacă Peskov, unul dintre cei mai puternici oficiali ai Rusiei, se află alături de soţia sa în Turcia, unde a fost în trecut diplomat. Cu toate acestea, el nu a fost surprins de camere.
El este sancţionat în Grecia, stat membru al Uniunii Europene. Majoritatea ruşilor nu pot zbura în străinătate din cauza sancţiunilor, a restricţiilor vizelor şi a restricţiilor de zbor ale companiilor aeriene ruse.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi , dmitri peskov , sotie
Dată publicare: 23-08-2022 21:12