Soția lui Kim Jong-un, statut privilegiat în Coreea de Nord. I-a fost acordată o distincție fără precedent
Galerie foto
Într-un reportaj realizat de KCNA – televiziunea de stat din Coreea de Nord -, se folosește adresarea de „respectată Primă Doamnă” cu referire la Ri Sol-ju, titlu onorific folosit anterior doar pentru Kim Ir-sen, Kim Jong-il și Kim Jong-un. Acest lucru marchează o distanțare de titulatura anterioară, aceea de „tovarășă”. Portalul NK News, care urmărește evoluțiile politice, economice și sociale din Coreea de Nord, notează că această schimbare de titlu reprezintă un semn că Ri Sol-ju „își dezvoltă propriul cult al personalității.”
„Există semnale că Ri Sol-ju începe să aibă propriul cult al personalității. Rodong Sinmun a numit-o „Respectata Doamnă Ri Sol-ju”, folosind o particulă specială și un verb onorific folosit de obicei doar pentru Kim Ir-sen, Kim Jong-il și Kim Jong-un”, a scris Peter Ward de la NK News pe Twitter.
Analiștii consultați de CNN subliniază că este vorba despre o schimbare semnificativă în viața politică din Coreea de Nord.
„În Coreea de Nord, nimic nu e întâmplător. Fiecare mișcare este orchestrată cu un motiv. Noul statul al lui Ri ajută la consolidarea poziției familiei în Coreea de Nord, dar urmărește și să schimbe modul în care regimul de la Phenian este perceput la nivel internațional”, a explicat Troy Stangarone, de la Institutul Economic Coreea.
Mai mult de atât, această mișcare sugerează că liderul nord-coreean urmărește să distanțeze și să eleveze imaginea publică a soției sale de cea a mamei sau bunicii, cărora oamenii le adresau cu formula „tovarășă.” Astfel, noua distincție o plasează pe Ri Sol-ju „mai aproape de normele occidentale și ajută la înlăturarea unor tradiții comuniste din trecut”, a mai spus analistul consultat de CNN.
Anterior, soția lui Kim Ir-sen (n.r- bunica actualului lider) și cea a lui Kim Jong-il (n.r - mama sa) nu au fost percepute, la nivel național, așa cum sunt soțiile liderilor din alte țări.
„Distincția de Primă Doamnă a fost ultima oară folosit în anii 1970 de Kim Ir-sen, referindu-se la soția sa Kim Song-ae. După aceea, a început să se folosească termenul de „tovarășă”, atât pentru soția lui Kim Ir-sen, cât și pentru a lui Kim Jong-il”, a adăugat Troy Stangarone.
Conform analiștilor, un alt semnal că familia Kim urmărește să își consolideze poziția este decizia liderului de la Phenian de a o trimite pe sora sa Kim Yo-jong la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, în luna februarie. Astfel, Christine Ahn, coordonator internațional la ONG-ul Women Cross DMZ, care pledează pentru pace în Peninsula Coreea, susține că aceste două mișcări arată că femeile încep să aibă un rol mai important în diplomația nord-coreeană.
„Noi, la Women Cross DMZ sperăm că vor exista gesturi de diplomație și pace dinspre toate părțile: Seul, Phenian, Washington și Beijing. Totodată, lăudam implicarea femeilor în toate nivelurile aparatului politic, inclusiv în Coreea de Nord. Pledăm pentru includerea femeilor în procesul de pace, iar schimbul cultural al doamnei Ri Sol-ju în China contribuie la acest scop”, a precizat ea.
Presa de stat a relatat, în acest weekend, că Ri Sol-ju a participat la un spectacol la Baletul Național al Chinei, fără să fie însoțită de Kim Jong-un, eveniment fără precedent în această țară. În timpul vizitei, Prima Doamnă s-ar fi întâlnit și cu directorul Departamentului Internațional al Partidului Comunist chinez.
Schimbare la nivel diplomatic
Această schimbare a politicii Phenianului, prin care alți membri ai familiei Kim primesc funcții semnificative în aparatul politic, vine în contextul în care liderul nord-coreean pare dispus să stea la discuții atât cu aliații, cât și cu inamicii.
În luna martie, el a călătorit la Beijing pentru prima întrevedere cu un șef de stat străin, de când a preluat puterea. La finalul lunii aprilie, urmează să se întâlnească și cu omologul său sud-coreean Moon Jae-in, mișcare pe care analiștii o interpretează ca pe o tentativă de semnare a unui tratat de pace între Coreea de Nord și Coreea de Sud, la 65 de ani după armistițiul care a pus capăt războiului coreean.
Anterior, în luna februarie, o delegație din Coreea de Nord a participat la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, iar în luna mai ar urma să se întâlnească cu președintele american Donald Trump.
„Toate aceste mișcări urmăresc să schimbe imaginea regimului”, a mai spus Jay Stangarone.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!