Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Solidaritatea ruso-chineză complică criza din Ucraina. Washingtonul este în situaţia de a gestiona un front dublu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Washingtonul este în situaţia de a gestiona un front dublu după ce liderii rus și chinez au profitat de deschiderea, Jocurilor Olimpice de Iarnă ca să facă paradă cu alianța lor strategică "fără limite".

Solidaritatea ruso-chineză complică pentru Occident criza din Ucraina. Vestea bună este că naveta diplomației va continua. Luni este așteptat, la Moscova Emmanuel Macron, iar cancelarul Germaniei va vizita atât Statele Unite cât și Rusia.

În schimb misiunea de mediere a liderului turc, la Moscova se amână câteva zile pentru că președintele Erdogan are COVID.

Vladimir Putin şi Xi Jinping îl provoacă deschis pe liderul american. În opinia analiștilor occidentali, Rusia sfidează SUA în Ucraina şi cere un nou echilibru geopolitic în Europa, iar China contestă supremaţia mondială a Statelor Unite.

Anunţul că Federaţia Rusă şi China împărtăşesc opoziţia faţă de orice extindere NATO către Est consolidează poziția lui Vladimir Putin pe fondul tensiunilor cu Ucraina. Şi asta nu e tot. Cu acordul pentru a furniza Chinei gaze şi petrol de 118 de miliarde de dolari, Rusia și-a redus dependența de clienții europeni. Nic Robertson: ”Preşedintele Putin a obţinut în China şi semnarea unor acorduri economice consistente. La care se adaugă discuţii despre consolidarea cooperării în tehnologie, inclusiv tehnologie verde. Pentru Putin e un semnal important că se poate baza pe afacerile cu Beijingul. Chiar dacă acestea n-ar acoperi deficitul provocat de eventuale sancţiuni dure impuse de SUA şi Uniunea Europeană, în ipoteza unei invazii în Ucraina, Putin arată că are un alt partener economic, care poate compensa parţial pierderile”.

Citește și
erdogan
Președintele Turciei s-a infectat cu Covid-19 după ce a fost în vizită oficială în Ucraina

Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: ”Am transmis (Chinei) că un conflict destabilizator în Europa ar avea un impact asupra intereselor Chinei în întreaga lume și, cu siguranță, China ar trebui să știe acest lucru”.

Între timp, Rusia îşi continuă manevrele navale în Atlantic şi amplele exerciţii militare la sol, atât pe propriul teritoriu, cât şi în Belarus.

Oleksiy Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării: ”Este percepţia lor. Eu unul încerc să mă iau doar după fapte. Aşa că, în acest moment, vă pot spune că Rusia nu şi-a format dispozitivul de atac. Riscul însă persistă şi vom observa dacă încep să-şi pregătească forţele”.

Dar şi tabăra adversă a etalat în ultimele ore solidaritate şi pregătire. Armata ucraineană derulează antrenamente alături de instructori americani.

Instructor ucrainean: ”Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război! Mai multe mortiere, mai multe antrenamente. Mai mulţi instructori americani şi britanici vor participa alături de noi la aceste exerciţii. Învăţăm de la cei mai pricepuţi”.

Pe de altă parte, Pentagonul a trimis încă 6 aeronave de luptă în Estonia.

Rauno Sirk, General Estonian Air Force: ”Aici în Estonia, aceste aparate contribuie la misiunea aeriană NATO. Aducând aceste aparate aici, Alianţa îşi etalează solidaritatea, nu doar cu Estonia, ci cu întreaga regiune Baltică. Spaţiul aerian al NATO e un întreg”.

Între timp, în Polonia au început să sosească trupele suplimentare detaşate de Washington, în semn de sprijin pentru flancul estic al NATO.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult