Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Solidaritate în lume în urma cutremurului devastator din Maroc. Seismul s-a soldat cu 820 de morți

Puternicul seism, care a făcut cel puţin 820 de morţi în Maroc, conform unui nou bilanţ făcut public, sâmbătă, de Ministerul marocan de Interne, a suscitat un elan de solidaritate în lume.  

Mai multe ţări, între care şi Israelul, și-au propus ajutorul pentru autorităţile de la Rabat, relatează AFP, conform Agerpres.

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat „bulversat” şi a propus ajutorul Franţei. „Toţi suntem bulversaţi după teribilul seism din Maroc. Franţa este gata să acorde primul ajutor”, a declarat el pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter) în avionul care îl ducea spre summitul G20, ce se desfăşoară în acest weekend la New Delhi.

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a „aflat cu tristeţe bilanţul tragic al seismului” şi şi-a exprimat „apropierea şi solidaritatea cu premierul” marocan Azis Akhannouch. Ea a reafirmat „voinţa Italiei de a susţine Marocul în această situaţie de urgenţă”.

Citește și
klaus iohannis
Klaus Iohannis, mesaj de solidaritate după cutremurul devastator din Maroc. „Dorim însănătoşire grabnică răniţilor”

„Întreaga mea solidaritate şi întregul meu sprijin pentru poporul marocan după ce acest teribil cutremur”, a transmis la rândul său premierul spaniol Pedro Sanchez pe X. „Spania este alături de victimele acestei tragedii şi de familiile lor”, a adăugat el.

De altfel, Spania a propus, sâmbătă, trimiterea unor echipe de salvare în Maroc, a anunţat ministrul spaniol de externe Jose Manuel Albares.

Marea Britanie se declară „pregătită să ajute” Marocul „în toate modurile posibile”, a declarat ministrul britanic de externe James Cleverly. „Regatul Unit continuă să susţină cetăţenii britanici din regiune”, a scris el pe X. „Suntem pregătiţi să-i ajutăm pe prietenii noştri marocani în toate modurile posibile”, a adăugat el.

„Imagini îngrozitoare vin la noi din Maroc. Împreună cu poporul marocan plângem victimele teribilului cutremur. Gândurile noastre sunt cu acesta şi cu toţi cei care îi caută pe cei surprinşi sub dărâmături în aceste ore şi luptă pentru vieţile celor răniţi”, a transmis şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, citată de Reuters.

Marocul, care şi-a normalizat în 2020 relaţiile cu Israelul, a primit o ofertă de asistenţă din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a „dat instrucţiuni tuturor organelor şi forţelor guvernamentale pentru a furniza întreaga asistenţă necesară poporului marocan, inclusiv pregătiri pentru trimiterea unei echipe de salvare în regiune”, potrivit unui comunicat al biroului său.

„Poporul israelian este alături de prietenii săi în această perioadă dificilă”, a adăugat el în text.

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohamed bin Zayed, a adresat „condoleanţele” sale regelului Mohammed al VI-lea şi poporului marocan, potrivit agenţiei oficiale de presă WAM.

Egiptul şi Arabia Saudită şi-au exprimat de asemenea condoleanţele şi solidaritatea cu Marocul.

„În Rusia, împărtăşim suferinţa şi doliul poporului prieten marocan”, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, într-un mesaj adresat într-un comunicat regelui Marocului, Mohammed al VI-lea, prezentându-şi „sincerele condoleanţe pentru consecinţele tragice ale seismului devastator”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat şi el „cele mai sincere condoleanţe regelui Mohammed al VI-lea şi tuturor marocanilor pentru vieţile pierdute în oribilul cutremur”. „Ucraina este solidară cu Marocul în această încercare tragică”, a adăugat el.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a exprimat sâmbătă condoleanţe poporului „frate” marocan şi sprijinul Turciei. „Îi susţinem pe fraţii noştri marocani prin toate mijloacele în această zi dificilă”, a scris el pe X.

„Turcia este pregătită, ca întotdeauna, să furnizeze toate formele de sprijin pentru a pansa rănile” Marocului, a precizat într-un comunicat Ministerul turc de Externe.

„Extrem de întristat de pierderile de vieţi umane în urma seismului din Maroc”, a scris pe X premierul indian Narendra Modi, gazda summitului G20. „În acest moment tragic, gândurile mele se îndreaptă spre poporul din Maroc.Condoleanţe celor care şi-au pierdut rudele”.

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declara că are „inima zdrobită” într-un mesaj pe X. „Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă spre marocani în urma cutremurului devastator de noaptea trecută. Suntem pregătiţi să răspundem nevoilor imediate în materie de sănătate”, a transmis el.

„Am aflat cu mare durere despre consecinţele tragice ale seismului care a lovit regatul Marocului. Îmi exprim profundele şi sincerele mele condoleanţe Majestăţii Sale Mohammed al VI-lea, poporului marocan şi familiilor victimelor”, a declarat de asemenea pe reţeaua de socializare preşedintele Comisiei Uniunii Africane, Moussa Faki Mahamat.

Organizaţia Cooperării Islamice (OCI), cu sediul în Arabia Saudită, a transmis că se roagă pentru o „refacere rapidă a celor răniţi”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult