Șocant. Un soldat ucrainean a fost operat pentru o grenadă neexplodată înfiptă în corp
Galerie foto
Potrivit Daily Mail, această operație a fost realizată de un medic chirurg cu experiență, generalul-maior Andrei Verba din Vinitsia, care a condus operațiunea în compania a doi militari, știind că explozivul ar fi putut să detoneze în orice moment.
El nu a putut efectua o intervenție chirurgicală de coagulare a sângelui, deoarece această operațiune folosește căldura pentru a controla sângerarea și ar fi putut provoca .. o explozie.
Soldatul avea o grenadă de tip VOG înfiptă în corp, undeva în zona trunchiului, proiectil care fusese tras dintr-un lansator de grenade al unei puști de asalt.
Aceste arme au fost văzute prima dată în timpul invaziei sovietice a Afganistanului, fiind eficiente pe o distanță de până la aproximativ 400 de metri.
Operația de îndepărtare a grenadei a avut succes, iar soldatul rănit este în curs de reabilitare.
Andrei Verba este unul dintre cei mai aprecizați chirurgi militari din Ucraina, având disctincțiile ”Doctor de Onoare al Ucrainei” și ”Doctor în Științe Medicale”.
În acest timp, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a anunțat că ”bătălia pentru Donbas continuă”, iar la Soledar ”aproape că nu mai există viaţă”.
El a menţionat că au fost lovituri ruseşti şi asupra oraşelor Herson şi Oceakiv, a oraşelor din regiunile Doneţk şi Harkov şi împotriva comunităţilor de frontieră din regiunea Sumî.
Preşedintele a mai spus că Ucraina se străduieşte să integreze cât mai repede în sistemul său de apărare noile mijloace de luptă şi echipamente pe care le primeşte de la parteneri.
Sursa: Daily Mail, Pro TV
Dată publicare: 10-01-2023 17:10