Sistemul medical din Italia e în pragul colapsului. Medicii nu mai fac față numărului mare de cazuri
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În spitalele copleșite de afluxul de bolnavi, medicii vorbesc cu lacrimi în ochi despre angoasa pacienților care sfârșesc singuri.
În aceste condiții disperate, premierul Giuseppe Conte a anunțat măsuri și mai dure. A interzis accesul în parcuri, grădini publice și locuri de joacă.
În plus, oamenii din Peninsulă nu au voie să se îndepărteze mai mult de două sute de metri de casă.
Sunt atât de mulţi oameni care au murit la spitalul din Cremona încât bisericile şi oraşul Lombardia au devenit camere mortuare, înainte ca sicriele să fie transportae la crematorii, cu camioanele armatei.
Apropiaţii nici nu-şi pot lua adio de la cei care s-au stins, pentru că sunt toţi în carantină.
Alina Culuța, româncă din Bergamo: "Mor 60, 70 de persoane pe zi şi nu mai au loc aici în cimitire. Aici pleacă cu avioanele militare şi îi duc în alte spitale din Italia că nu mai sunt locuri la terapie intensivă. Chemi salvarea acum că te simţi rău şi nu mai poţi să respiri şi vine peste două zile să te ia pentru că nu mai sunt locuri. Îmi pare rău că lumea nu înţelege şi înţeleg că nu înţeleg, pentru că nu trăiesc ei situaţia de aici. Dar nu e glumă proastă. Am 10 colegi de muncă la care le-au murit părinţii şi bunicii.''
La fel ca spitalele din Bergamo, dar şi din alte oraşe ale Lombardiei, şi cel din Cremona este copesit de numarulul celor în stare gravă.
În lipsa unui tratament eficient, medicii şi asistenţii se luptă să-i ţină în viaţă.
Regulat, la intervale de 13 sau 16 ore, pacienţii sunt întorşi cu faţa în jos, pentru ca presiunea asupra plămânilor atinşi de boala să fie uşurată.
Toţi aceşti oameni care se chinuie la fiecare respiraţie sunt şi foarte contagioşi. Apropierea de ei ar trebui redusă la minimum, însă nu se poate asta.
Medicii şi asistentele au echipamente complete de protecţie, inclusiv mănuşi şi ochelari şi se spală mereu cu geluri dezinfectante. Cumplit este că sunt aproape de epuizare - fizică şi psihică. Ceea ce înseamnă că întregul sistem medical e în pragul colapsului. Dar continuă. Sunt în prima linie a frontului. Şi nu mai exista o altă linie de apărare.
Leonor Tamayo, medic terapie intensivă cremona: "Este foarte periculos... E ca un tsunami... Suntem aici vreo 12 ore pe zi... Mergem acasă doar pentru câteva ore. Apoi revenim la spital."
Se spune că speranţa moare ultima. Dar sunt prea puţine motive de speranţă. Acest pacient care se reface după o formă severă de Covid-19 este singurul a cărui stare s-a ameliorat în ultimele două săptămâni la spitalul din Cremona.
Stuard Ramsay, reporter Sky News: "Practic, toate saloanele acestui spital au devenit unități de terapie intensivă. Și sunt pline de pacienți în stare gravă, la fel ca în alte spitale din Lombardia. Un alt fapt pe care îl constatăm este că pacienții devin tot mai tineri. Mulți din această categorie sunt tratați acasă, pentru că nu mai e loc pentru ei în spitale. Este o schimbare majoră, pentru că știam că virusul îi afectează mai mult pe cei vârstnici. Dar acum vorbim de oameni de 30 - 40 de ani cu Covid-19."
Specializarea acestei doctoriţe este neuro-chirurgie. Dar împrejurările au făcut-o să lucreze acum la terapie intensivă. La rândul ei, are un mesaj pentru întreaga lume. Trebuie să închideţi tot și să rămâneţi în case.
Emanuela Catenacci, neurochirurg Cremona: "Poate că noi nu știam la început ce se poate întâmpla, dar acum știm prea bine. Să nu credeți că ce se întâmplă aici nu se poate întâmpla și în altă parte. Dar se poate. Se poate întâmpla dacă nu luați măsuri drastice să opriți asta."