Singura companie care clonează câini, un mare succes. Prețul pentru o copie identică
Your browser doesn't support HTML5 video.
Neconsolaţi, cei care şi-au pierdut prietenul necuvântător plătesc 80 de mii de euro pentru a-l avea din nou, măcar sub forma unei copii identice.
Unii vor să-și cloneze câinele chiar din timpul vieții. Materialul genetic poate fi prelevat printr-o mică biopsie de piele, procedură pe care o poate efectua un veterinar. Specialiştii avertizează însă că animalele clonate prezintă un risc mai mare de a se îmbolnăvi de cancer.
Principalii clienţi, spune compania sud-coreană, sunt cei care nu pot accepta că vine un moment când trebuie să se despartă de animalul de companie mult iubit.
De pildă, un om de afaceri multi-milionar a plătit iniţial ca să îşi cloneze câinele, un chihuahua. Apoi a mai cerut 22 de clone.
"Unii oameni ne sună la două-trei dimineaţa să ne spună că le-a murit câinele. Noi încercăm să îi ajutăm, să le oferim informaţii despre fiecare pas al procedurii", explică Wang Jae-woong, purtător de cuvânt al companiei.
Compania foloseşte procedura utilizată pentru clonarea celebrei oi Dolly, în 1996. Materialul genetic al animalului care urmează să fie clonat este introdus într-un ovul din care a fost extras nucleul şi care devine apoi un embrion.
Aşadar, primul pas pe care trebuie să îl facă stăpânul este să trimită clinicii o mostră de ţesut. Poate fi prelevată de la un animal în viață sau la scurt timp după deces.
Dacă doresc, clienţii companiei pot urmări din spatele unui geam de sticlă momentul în care se naşte căţelul clonat.
Procedura costă 80 de mii de euro. Chiar şi aşa, în ultimii zece ani, clinica a clonat peste o mie de câini.
Celor care ridică probleme de natură etică, sud-coreenii le răspund: "Noi suntem împotriva clonării umane. Însă, clonarea animalelor de companie are beneficii importante, în special la nivel emoţional".
Cei mai mulţi clienţi sunt din Europa şi America de Nord. Iar cel mai important din Coreea de Sud este chiar poliţia. 60 la sută dintre câinii poliţişti sunt creaţi în laborator.